miercuri, 24 decembrie 2014

La Mulţi Ani, Ron Hill, după 50 de ani de alergare în fiecare zi

La Mulţi Ani, Ron Hill, după 50 de ani de alergare în fiecare zi

De această dată, "La Mulţi Ani" nu este urarea clasică pentru ziua de naştere. Este o urare pentru perioada de 50 de ani în care Ron Hill a alergat în fiecare zi. Aniversarea a avut loc pe 20 decembrie, ca rezultat al ideii măreţe pusă în aplicare începând cu anul 1964.

sâmbătă, 20 decembrie 2014

Alergare pe timp de noapte? Cu frontala Petzl

Alergare pe timp de noapte. Cu frontala Petzl

În lista cu echipamentul obligatoriu pentru Ciucaş X3, era trecută şi fronala Petzl. Având în vedere că Startul era la ora 6 dimineaţa, acest accesoriu era vital pentru alergarea pe întuneric prin pădure. Dar am continuat să folosesc frontala şi după ce m-am întors de la concurs.

joi, 18 decembrie 2014

Arnold Dekani, după alergarea celor 100km pe traseul Reşiţa - Timişoara

Arnold Dekani, după alergarea celor 100 km pe traseul Reşiţa - Timişoara

Despre evenimentul de pe 22 noiembrie, care a constat în alergarea pe traseul de 100 km între Reşiţa şi Timişoara, am scris în acest articol. Până acum am primit concluzii după eveniment de la Diana Amza (Crăiniceanu) şi Ciprian Ştefănescu (Batman). Despre motivele pentru care Arnold Dekani şi-a dorit să alerge 100km, am scris aici. Acum a venit momentul să public şi concluziile sale după ce a reuşit să alerge întreaga distanţă între Reşiţa - Timişoara.

sâmbătă, 13 decembrie 2014

Promoţii de sărbători. 12 zile de Crăciun pe 360SPORT

Promoţii de sărbători. 12 zile de Crăciun pe 360SPORT. Moş Crăciun

Cum ne-am obişnuit în fiecare an, există diferite promoţii de sărbători. Ce-i de la 360 SPORT s-au gândit că o singură promoţie nu este suficientă, aşa că în următoarele 12 zile vor avea 12 promoţii. Din câte am observat, în fiecare zi va fi prezentată o nouă promoţie aici.

vineri, 12 decembrie 2014

Alergare pe un tărâm magic. Parcul Copiilor din Timişoara

Alergare pe un tărâm magic. Parcul Copiilor din Timişoara. Unicorni

A 6-a zi în care mă trezesc la 6 dimineaţa pentru a ieşi să alerg sau să fac o plimbare. În celelalte dimineţi am avut o aliată strategică în această bătălie matinală. Azi se pare că balaurul cunoscut sub numele de Pat a răpus-o. Ştiu cum e... şi eu m-am luptat mult timp cu el. În continuare vă las o poză cu acest monstru, să înţelegeţi mai bine cât este de înfiorător...

miercuri, 10 decembrie 2014

Invitaţie la Maratonul International Cluj, 19 aprilie 2015

Invitaţie la Maratonul International Cluj, 19 aprilie 2015. Start

Maraton Internaţional Cluj este pe lista mea de mult timp. Din păcate, nu am reuşit să particip la ediţiile din ultimii 2 ani. În 2013 am ales să particip la Maratonul de la Viena care era organizat în aceeaşi perioadă iar anul acesta nu am reuşit din cauza unor motive obiective (sau care ţineau de alte obiective?). Mă bucur că anul acesta am reuşit să colecţionez medalia de la Maraton Internaţional Bucureşti deşi am fost într-o formă proastă. Anul viitor mi-ar plăcea să o colecţionez şi pe cea de la Cluj. În continuare vă las informaţiile de pe site-ul organizatorilor:

duminică, 7 decembrie 2014

MARATONUL, SEMIMARATONUL ȘI CROSUL ARADULUI. 6 iunie 2015

MARATONUL, SEMIMARATONUL ȘI CROSUL ARADULUI. 6 iunie 2015

MARATONUL, SEMIMARATONUL ȘI CROSUL ARADULUI - 2015

Ne pregătim pentru anul viitor!


Evenimentul ,,MARATONUL, SEMIMARATONUL ȘI CROSUL ARADULUI” - se se va desfășura în data de 6 iunie 2015 și cuprinde 5 probe: maraton – 42,195 km, semimaraton – 21,097 km, ștafetă maraton, cros 6 km, și cros 1 km.  Pentru oricare dintre probe, doritorii de mișcare se pot deja înscrie pe site-ul www.maratonarad.ro.

luni, 1 decembrie 2014

Ciprian Ştefănescu, despre aniversarea unui an de naTura Altfel şi alergarea celor 100 km pe traseul Reşiţa - Timişoara

Ciprian Ştefănescu, despre aniversarea unui an de naTura Altfel şi alergarea celor 100 km pe traseul Reşiţa - Timişoara

V-am povestit într-un alt articol despre alergarea de 100 km care a avut loc pe 22 noiembrie. Am publicat şi două articole despre doi participanţi la acest eveniment, Arnold Dekani şi Diana Amza (Crăiniceanu). Azi vă prezint povestea lui Ciprian Ştefănescu, după ce ieri, cei de la Sporttim.ro l-au amintit într-un articol de pe site-ul lor.

vineri, 28 noiembrie 2014

Cel mai simplu program de alergare pentru începători

Cel mai simplu program de alergare pentru începători

Aceasta este continuarea la un articol mai vechi, Program de alergare pentru începători, care a avut un real succes, ajutând multe persoane să facă primul pas pe drumul alergării. Dar cum acest blog este în primul rând pentru cei care sunt la început, am încercat să înţeleg profilul începătorului. Probabil că îşi doreşte ceva simplu, uşor de înţeles, nu tabele şi omuleţi desenaţi. Prin urmare, m-am gândit să preiau un articol de pe Runner's World, care simplifică mult lucrurile...

miercuri, 26 noiembrie 2014

Toma Coconea, 20 de maratoane in 7 zile, la No Finish Line

Toma Coconea, 20 de maratoane in 7 zile, la No Finish Line

Toma Coconea a reusit din nou sa uimeasca mapamondul. Saptamana trecuta a participat la competitia caritabila No Finish Line, care s-a desfasurat la Monaco. Ambasadorul Wings for Life World Run a alergat 823 km, echivalentul a 20 de maratoane, in doar o saptamana. Nu este de mirare ca a parcurs o astfel de distanta, avand in vedere ca a reusit in doua dintre zilele competitiei sa nu se opreasca timp de 24 de ore.

luni, 24 noiembrie 2014

14 oameni curajoşi au alergat sâmbătă, 22 noiembrie 2014, pe traseul Reşiţa - Timişoara. Află câţi au alergat distanţa de 100 km

14 oameni curajoşi au alergat sâmbătă pe traseul Reşiţa - Timişoara. Află câţi au alergat distanţa de 100 km

Sâmbătă, 22 noiembrie, a avut loc un eveniment inedit, o alergare de 100 km pe traseul Reşiţa - Timişoara. Au participat 14 persoane. Unele au alergat anumite porţiuni din traseu, altele toată distanţa. Trebuie să mai sublineiz un aspect. La astfel de evenimente, pentru a putea participa, fiecare persoană trebuie să prezinte un certificat primit de la un psihiatru. În cazul în care diagnosticul NU este de nebunie, atunci nu are dreptul să participe :). Detalii iniţiale găsiţi şi în acest articol. Detalii ulterioare, vor veni după ce participanţii trec pe la maseurul lor preferat din Timişoara, pentru recuperare.

De ce vrei să alergi 100 de kilometri? Arnold Dekani ne dă un răspuns plin de pasiune

De ce vrei să alergi 100 de kilometri. Arnold Dekani ne dă un răspuns plin de pasiune

V-am anunţat în acest articol despre "plimbarea" de 100 km pe care urma să o facă nişte alergători, pe traseul Reşiţa - Timişoara. M-a interesat răspunsul la întrebarea "De ce 100 km?". Prima persoană care mi-a răspuns a fost Diana Amza (Crăiniceanu). Astăzi vă prezint şi răspunsul lui Arnold...

vineri, 21 noiembrie 2014

Antrenamentul pe scări sau în pantă? Care este cel mai bun antrenament pentru alergarea montană?

Antrenamentul pe scări sau în pantă? Care este cel mai bun antrenament pentru alergarea montană?

După provocarea de la Ciucaş X3 de anul acesta am înţeles că voi avea nevoie de mai mult antrenament specific pentru alergarea montană. Aşa că m-am uitat pe geam, să văd care ar fi munţii cei mai potriviţi pe care să alerg prin Timişoara. Printre multitudinea de variante am găsit un pod (cel din Calea Şagului) şi scările din blocul cu 10 etaje în care locuiesc. Ar mai fi şi varianta cu scările de la stadionul Dan Păltinişanu. Începând cu anul viitor, aş vrea să includ şi alergare în pantă sau pe scări. Dar am o nedumerire şi mi-ar fi utile nişte sfaturi de la voi...

marți, 18 noiembrie 2014

Triatlonul Aradului, 22 Noiembrie 2014. Aleargă, înoată, pedalează

Triatlonul Aradului, 22 Noiembrie 2014. Aleargă, înoată, pedalează

Triatlonul Aradului este un eveniment ce îmbină natația, ciclismul și alergarea și se va desfășura în 22 noiembrie în Arad. Evenimentul este organizat de către Clubul Sportiv Experienţa Multisport împreună cu Primăria Municipiului Arad având ca partener Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Arad.

vineri, 14 noiembrie 2014

Alergare 100 de kilometri. Reşiţa - Timişoara. NaTura Altfel te provoacă să-ţi depăşeşti limitele pe 22 noiembrie 2014

Alergare 100 de kilometri. Reşiţa - Timişoara. NaTura Altfel te provoacă să-ţi depăşeşti limitele pe 22 noiembrie 2014

Anul trecut după ce am alergat cei 86 de kilometri pe traseul Timişoara - Arad şi retur, m-am gândit că anul acesta ar trebui să alerg 100 de kilometri. Încă de atunci am ales traseul Reşiţa - Timişoara şi am vorbit cu multă lume pe această temă. Drept urmare, câţiva prieteni au decis să mi se alăture la această alergare. Am stabilit şi data de 22 noiembrie pentru provocarea asta. Dar între timp, priorităţile din viaţa mea s-au schimbat şi nu am mai simţit nevoia unei alergări de 100 de kilometri. Am scris mai multe pe tema asta în acest articol. Dar pentru prietenii mei este important aceast proiect, aşa că s-au organizat iar pe data de 22 noiembrie, de la ora 5 dimineaţa, vor porni din Reşiţa, cu destinaţia Timişoara. Printre prietenii care vor încerca să alerge 100 de kilometri, este şi Diana Crăiniceanu (Amza). Despre ce o motivează să încerce parcurgerea traseului, am scris în acest articol.

În continuare vă las invitaţia făcută de Ciprian Ştefănescu, un alt prieten care se va implica în acest eveniment.

miercuri, 12 noiembrie 2014

De ce alergăm? Ce ne motivează? Diferenţa dintre suflet şi ego. Cadranul banilor

De ce alergăm. Ce ne motivează. Diferenţa dintre suflet şi ego. Cadranul banilor

Pe acest subiect am mai scris într-un alt articol, dintr-o altă perspctivă, dând un citat din cartea lui Kilian Jornet - Să alergi sau să mori. Jurnalul unui campion. Acum vreau să vă povestesc despre concluziile la care am ajuns în ultima perioadă, analizând motivaţia în raportul dintre suflet şi ego.

luni, 3 noiembrie 2014

Start Mobility 4 Disability. Lugoj - Buziaş - Timişoara. Fundraising Run. 9 noiembrie 2014

Start Mobility 4 Disability. Lugoj - Buziaş - Timişoara. Fundraising Run. 9 noiembrie 2014

V-am povestit într-un alt articol despre alergarea Timişoara - Lugoj de acum câteva luni. Zilele astea am aflat că un alt grup de oameni urmează să alerge din nou între cele două oraşe, însă de această dată pe un alt traseu, cu plecare din Lugoj.

vineri, 31 octombrie 2014

Duatlonul Aradului. 1 noiembrie 2014. Parcul Natural Lunca Mureșului, Centrul de vizitare Ceala

Duatlonul Aradului. 1 noiembrie 2014. Parcul Natural Lunca Mureșului, Centrul de vizitare Ceala
Mâine, 1 noiembrie 2014 va avea loc Duatlonul Aradului, un eveniment organizat de clubul sportiv Experienţa Multisport, care se ocupă şi de Maraton Arad. Scopul este de promovare a unei educaţii pentru sănătate prin încurajarea alergării şi ciclismului în rândul amatorilor.

Evenimentul ,,Duatlonul Aradului” cuprinde două probe:

Proba competițională: Duatlonul Lunca Mureșului - 4 km alergare, 6,5 km ciclism și 4 km alergare

Pentru această probă se întocmește clasament, se acordă premii și se asigură arbitraj.

Proba necompetițională: Duatlonul Verde - 4 km alergare, 6,5 km ciclism

Probele se pot parcurge fie individual, fie în echipă (ştafetă de două persoane, una pentru alergare și una pentru ciclism).

joi, 30 octombrie 2014

Diana Amza aleargă 100 de kilometri pe traseul Reşiţa - Timişoara. De ce?

Diana Crăiniceanu aleargă 100 de kilometri pe traseul Reşiţa - Timişoara. De ce? Răspunsul te va surprinde!

Despre cum alergarea a dat un nou sens vieţii Dianei, am scris în alt articol. Azi vă prezint continuarea acelei poveşti, în contextul în care pe 22 Noimebrie va avea loc un eveniment care va face o concurenţă clară transportului cu CFR Călători. Pe acea dată preconizez o scădere dramatică a călătoriilor cu trenul pe ruta Reşiţa - Timişoara. Şi transportul cu maşina va fi afectat. Marile companii petroliere deja îşi fac strategii pentru a depăşi cu bine criza prin care vor trece atunci. În acea zi se vor consuma mai multe geluri energizante decât benzină. Motivul este simplu. Diana alături de alţi oameni care preferă pluta ca mijloc de transport (adică sunt duşi cu ea), urmează să alerge distanţa de 100 km între cele două oraşe. Unii vor încerca să alerge toată distanţa, alţii doar anumite porţiuni. Evenimentul este deschis oricărei persoane cu un antrenament minim. Mai multe detalii găsiţi pe pagina de Facebook.

Cum anul trecut am alergat 86 de kilometri, probabil v-aţi aştepta să particip şi eu. Însă în perioada asta îmi concentrez pasiunea în domeniul masajului şi nu am simţit nevoia de a alerga 100 de kilometri. Dar îi apreciez şi susţin pe cei care vor participa la acest eveniment, indiferent de distanţa alergată. Fiecare are motivele sale şi este liber să facă orice simte că îi dă sens vieţii. Acum am primit de la Diana răspunsul la întrebarea "De ce?". Şi sincer să fiu, m-a emoţionat, din nou...

duminică, 12 octombrie 2014

Maraton Internaţional Bucureşti 2014. Remediul împotriva răcelii

Maraton Internaţional Bucureşti 2014. Remediul împotriva răcelii. Medalie

Pe data de 5 Octombrie 2014 am participat la unul dintre cele mai importante maratoane pe plat din ţară, Maraton Internaţional Bucureşti. Anul trecut am ratat participarea din cauza unei accidentări. Aproape că am ratat-o şi anul acesta din cauza unei răceli. Dar îmi doream mult să am ca amintire şi medalia de la acest eveniment, aşa că m-am hotărât să particip răcit. Mai în glumă, mai în serios, am pregătit suplimentele necesare într-o astfel de situaţie şi m-am lăsat dus de val, pardon, de tren...

vineri, 3 octombrie 2014

Ce suplimente voi folosi la Maraton Internaţional Bucureşti 2014

Ce suplimente voi folosi la Maraton Internaţional Bucureşti 2014

Acest weekend este unul plin pentru pasio... mereu greşesc termenii... pentru obsedaţii de alergare. Mâine are loc unul dintre cele mai importante maratoane montane, Maraton Piatra Craiului. Iar duminică, unul dintre cele mai importante maratoane pe plat, Maraton Internaţional Bucureşti. Spun "unul dintre" deoarece consider că Maraton Internaţional Cluj este la fel de important. Însă acesta va avea loc pe 19 aprilie 2015. Până atunci, să ne bucurăm de prezent...

joi, 2 octombrie 2014

Alergare montană. Maraton Piatra Craiului. Pantofi de alergare La Sportiva

Alergare montană. Maraton Piatra Craiului. Pantofi de alergare La Sportiva

După peripeţia de la Ciucaş X3... nu, nu am luat-o razna şi m-am înscris la Maraton Piatra Craiului. Serios, nu! În schimb am înţeles că nu sunt suficient de bine pregătit pentru competiţiile de alergare montană. Soluţia? Să mă pregătesc mai bine! Da, ştiu, nu oricine s-ar gândi la această soluţie, sunt un geniu! În schimb m-am înscris la un concurs "din lumea mea plată", Maraton Internaţional Bucureşti, pentru o aplatizare a situaţiei, evident. Iar cumva, într-un mod amuzant, din categoria umor negru, în ultimele zile am răcit. Asta pune sub semnul întrebării şi participarea la Maraton Bucureşti. Dar cum anul trecut deşi plătisem taxa de înscriere, nu am putut participa deoarece am suferit o accidentare la tibie, consider că problema de acum este mult mai mică. Chiar nu aş vrea să am un Personal Best de genul "Două ediţii consecutive la care nu am participat". Aşa că, în loc de geluri voi lua şerveţele iar în loc de băutură isotonică voi bea ceai. Asta în timpul concursului... Va fi o experienţă unică. Serios, sper să fie unica dată când voi participa răcit la un concurs. Dar să revenim la oile noastre. De fapt la caprele negre de la munte...

miercuri, 1 octombrie 2014

Alege să te hrăneşti sănătos. Seminar de nutriţie organizat de Fresco în Timişoara. 2 Octombrie 2014

Alege să te hrăneşti sănătos. Seminar de nutriţie organizat de Fresco în Timişoara. 2 Octombrie 2014

O rubrică a acestui blog este şi cea de alimentaţie. Pe viitor intenţionez să scriu articole şi pe această temă, deoarece alături de antrenament şi somn, este un pilon esenţial în evoluţia unui sportiv. Dar până când voi scrie pe această temă, m-am gândit să vă recomand un seminar de nutriţie ce va avea loc mâine, 2 Octombrie în Timişoara, organizat de Fresco. În continuare vă las informaţiile oferite de organizatori:

marți, 23 septembrie 2014

Oradea City Running Day 2014

Oradea City Running Day 2014

Oradea are, alături de Arad, un concurs drag mie, la care îmi place să revin în fiecare an. Am scris despre participările din 2012 şi 2013. Acum voi scrie pe scurt despre ediţia de anul acesta, la care am fost duminica trecută.

vineri, 19 septembrie 2014

Ciucaş X3, un concurs extraordinar... de greu. Povestea unui alergător de plat printre titani. O nouă excursie la munte

Ciucaş X3, un concurs extraordinar... de greu. Povestea unui alergător de plat printre titani. O nouă excursie la munte. Florin Chindea şi Ioan Pop

... De ce am pornit în cursa asta după doar 3 ore de somn? Ce sens are? Am fost obosit de la primii kilometri? Cât de naiv am putut fi să cred că voi ajunge la final chiar şi cu acest grad de oboseală? Urcarea asta mă omoară! Ce caut eu aici? Şi aveau dreptate cei doi alergători montani... Am pornit doar în tricou şi cu o pelerină de ploaie, care nu vor fi suficiente când se va lăsa frigul la noapte. Şi când voi fi singur, pe întuneric, prin pădure, pe urcarea aceea brutală de la final. E clar, am venit total nepregătit...

vineri, 12 septembrie 2014

Echipamentul de alergare obligatoriu pentru Ultramaraton Ciucaş X3

Echipamentul de alergare obligatoriu pentru Ultramaraton Ciucaş X3

La Ciucaş X3, pentru ultramaraton echipamentul obligatoriu constă în: rucsac / rucsăcel / borsetă, telefon mobil, bidon de apă / pungă camelback, haină impermeabilă, căciulă / bentiţă / buff, pantalon / colant lung, frontală, folie de supravieţuire, harta traseului. Echipamentul va fi verificat la start şi aleatoriu pe parcursul cursei şi la finish. Lipsa unuia sau a mai multor obiecte din echipamentul obligatoriu duce la descalificare.

joi, 11 septembrie 2014

Remus Sime a strâns peste 10000 Lei pentru burse şcolare, la alergarea de 200 km, Alerg Pentru O Cauză. Donaţiile continuă

Remus Sime a strâns peste 10000 Lei pentru burse şcolare, la alergarea de 200 km, Alerg Pentru O Cauză. Donaţiile continuă. Beiuş

V-am povestit despre Remus Sime şi proiectul său Alerg Pentru O Cauză, în alte două articole. În primul v-am făcut o prezentare a proiectului iar în al 2-lea v-am scris pe scurt despre plecarea din Timişoara spre Beiuş. Acum este momentul să scriu şi despre cum a evoluat proiectul, care s-a încheiat cu ajungerea alergătorilor în Beiuş.

miercuri, 10 septembrie 2014

Aleargă pentru sănătate la RUNFEST 2014. Află care sunt drepturile tale de sportiv

Alearga pentru sanatate la RUNFEST 2014. Afla care sunt drepturile tale de sportiv. Conferinta_Presa_1

MPG si Fundatia ProAm Events se bucura sa anunte incheierea unui parteneriat cu Centrul European
al Consumatorilor - ECC Romania, prin Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania, pentru
informarea si educarea comunitatilor de sportivi amatori cu privire la drepturile pe care le au in
domeniul sportului si al sanatatii.

marți, 9 septembrie 2014

Invitaţie la competiţia de ciclism în natură "4 Pedale". 21 septembrie, pădurea Băneasa, Bucureşti

Invitaţie la competiţia de ciclism în natură "4 Pedale". 21 septembrie, pădurea Băneasa, Bucureşti. Afiş
Nu, nu m-am apucat de ciclism. Dar am prieteni pasionaţi de acest sport şi cum susţin orice formă de mişcare, voi promova şi acest eveniment. Are loc în ziua imediat următoare competiţiei de alergare RUNFEST, tot în pădurea Băneasa. Vă las în continuare informaţiile organizatorilor:
Competitia „4 Pedale” ofera de 2 ori mai multa distractie pasionatilor de ciclism
Pe 21 septembrie 2014, la finalul Saptamanii Europene a Mobilitatii, MPG si Fundatia PROAM Events iti ofera o noua manifestare in natura, concursul de ciclism: „4 Pedale”!

Invita-ti partenerul sau partenera, dar si prietenii, sa ia parte la o super cursa pe bicicleta in padurea Baneasa. Va avea loc a doua editie a concursului de MTB pe echipe din cadrul Riders Club, un sistem de competitii destinat pasionatilor de ciclism de orice nivel. Inscrierile la concursul de ciclism sunt deschise pana pe 17 septembrie.

Concursul va fi unul de stafeta si este dedicat echipelor de doua persoane. Traseul concursului va explora inima padurii Baneasa, pe o lungime de 17 km. Realizat de multiplul campion national MTB Razvan Juganaru, traseul este placut atat pentru incepatori, cat si pentru cei care au mai multa experienta. Desi dificultatea sa este redusa, cursa este una deosebit de antrenanta si relativ variata, imbinand drumurile forestiere late si drepte, pretabile pentru depasirile in viteza, cu single track-uri deosebite, unde ai impresia uneori ca esti doar tu si padurea, intr-o goana nebuna.

luni, 8 septembrie 2014

Am fost acceptat la ultramaraton Ciucaş X3. Programul evenimentului

Am fost acceptat la ultramaraton Ciucaş X3. Programul evenimentului

De ceva vreme vă tot spun că urmează să particip la Ciucaş X3, ultramaraton de 105 km cu aproximativ 5000m diferenţă de nivel cumulată. Însă abia acum pot spune că acest lucru este sigur, după ce am primit mailul din poza de mai sus. Le mulţumesc organizatorilor pentru că sunt dispuşi să mă sufere pe acolo. Le promit că voi suferi şi eu pe traseu :)! Săptămâna asta mai trebuie să-mi iau două lanterne frontale pentru a-mi completa echipamentul pentru alergare montană şi sunt gata. Bine, voi fi gata după ce trec linia de Finish. Chiar glumeam azi cu o prietenă care m-a întrebat dacă sunt pregătit mental pentru aşa ceva. I-am răspuns că mental sunt ok, chiar prea ok. Nu am emoţii referitoare la eveniment, mă comport de parcă aş merge la un semimaraton pe plat. Dar probabil e bună naivitatea asta nebună, pentru a nu fi speriat de "monstru". În continuare vă las programul evenimentului:

Antrenament pentru RUNFEST 2014. Duminică, 14 septembrie 2014, ora 9, Parcul Floreasca, Bucureşti

Antrenament pentru RUNFEST 2014. Duminică, 14 septembrie 2014, ora 9, Parcul Floreasca, Bucureşti. Afiş
V-am invitat la RUNFEST în acest articol. Dar până atunci, pe data de 14 septembrie va fi organizat un antrenament pentru acest eveniment. Iată ce au declarat organizatorii:

Toamna vine cu unul dintre cele mai energizante evenimente: RUNFEST! A doua editie a crosului in natura, care va avea loc pe 20 septembrie a.c., in Padurea Baneasa, iti propune mai multi kilometri si mai multa distractie.

Cum organizatorii MPG si Fundatia PROAM Events, alaturi de partenerii lor, vor sa se asigure ca vei fi gata sa iei startul in forma maxima, ti-au pregatit un eveniment 3 in 1, de training, energie si distractie, inainte de marele concurs.

Astfel, duminica, pe 14 septembrie 2014, demonstreaza ca esti matinal si preocupat de sport si sanatate si ia parte la un antrenament de Fitness & Running Exploziv in Parcul Floreasca care sa te pregateasca pentru RUNFEST. La ora 09.00, tocmai cand ar trebui sa iti bei cafeaua, MPG iti va oferi o sticla de apa rece si cele mai bune sfaturi despre sanatate si sport de la medicul nutritionist Serban Damian.

sâmbătă, 6 septembrie 2014

Expresii amuzante pentru alergători. Jocuri de cuvinte

Expresii amuzante pentru alergători. Jocuri de cuvinte

Am scris mai demult un articol cu întrebări amuzante pe care le-am primit ca alergător, din partea persoanelor care nu aleargă. Acum mi-am amintit câteva expresii amuzante, folosite în general tot de persoanele sedentare. Ca bonus, am făcut şi câteva jocuri de cuvinte, pentru a-mi folosi creativitatea într-un mod matur şi elevat...

Remus Sime, la a 3-a ediţie a proiectului Alerg Pentru O Cauză, a plecat azi din Parcul Botanic din Timişoara, cu destinaţia Beiuş, judeţul Bihor

Remus Sime, la a 3-a ediţie a proiectului Alerg Pentru O Cauză, a plecat azi din Parcul Botanic din Timişoara, cu destinaţia Beiuş, judeţul Bihor

V-am povestit despre Remus Sime şi proiectul său în acest articol. Astăzi, la ora 9 a pornit din Parcul Botanic din Timişoara, alături de alţi alergători, în drumul său spre Beiuş. Prin intermediul proiectului său Alerg Pentru O Cauză, aflat la a 3-a ediţie, el îşi doreşte să strângă bani pentru a acorda burse de studii unor elevi buni la învăţătură dar cu o situaţie materială modestă, din cadrul Colegiului Naţional Samuil Vulcan din Beiuş, judeţul Bihor.

joi, 4 septembrie 2014

Invitaţie la Ciucaş X3, concurs de alergare montană. Ultramaraton 105 km, Maraton 42 km şi Semimaraton 21 km

Invitaţie la Ciucaş X3, concurs de alergare montană. Ultramaraton 105 km, Maraton 42 km şi Semimaraton 21 km

Pe 13 Septembrie voi participa la Ciucaş X3, la proba de ultramaraton, 105 km cu aproximativ 5000m diferenţă de nivel cumulată. Acum câteva zile vorbeam cu nişte prieteni, care mi-au spus: "Dar la Ciucaş aveau şi probe de semi şi maraton. Ce te-a apucat să te înscrii la ultra?". Cumva amuzat, am răspuns: "Asta e ideea! Dacă nu era proba de ultra, nu mă gândeam să particip!". În drumul meu spre Spartathlon, m-am gândit că ar fi bine să dau o fugă şi până la Ciucaş. Iar cei 5000m diferenţă de nivel, mă sperie mai tare decât cei 105 km, deci e clar că va fi greu. Însă ştiu că după ce voi termina acest concurs, voi simţi cel puţin acelaşi grad de împlinire cum am simţit anul trecut când am alergat 86 km pe traseul Timişoara - Arad şi retur. La fel cum au fost impresionaţi şi atunci, cei de la ziarul Renaşterea Bănăţeană mi-au luat un nou interviu, în care le-am povestit despre ultrarunning.

miercuri, 3 septembrie 2014

Invitaţie la RUNFEST, eveniment de alergare în natură. 20 Septembrie 2014, Pădurea Băneasa, Bucureşti

Invitaţie la RUNFEST, eveniment de alergare în natură. 20 Septembrie 2014, Pădurea Băneasa, Bucureşti
RUNFEST este una dintre cele mai revigorante manifestari ale acestei toamne. Aflat la cea de a doua editie, evenimentul de alergare in padure iti lanseaza invitatia de a te pregati de concurs, mai ales ca poti participa impreuna cu cei dragi, familia si prietenii, si totodata iti poti incuraja copiii sa faca miscare si sa intre intr-o competitie sportiva.

RUNFEST, un cros destinat participantilor de orice nivel, va avea loc sambata, 20 septembrie 2014, in Padurea Baneasa. MPG, organizatorul evenimentului RUNFEST vine cu o oferta bogata pentru iubitorii de miscare si anunta urmatoarele categorii de concurs: Copii, Juniori, Familie, Individual Open si Stafeta.

Dupa ce anul trecut, la startul acestei competitii s-au aliniat peste 600 de alergatori, din Bucuresti, dar si din alte orase din tara, a doua editie a RUNFEST va oferi participantilor un nou prilej de a profita de beneficiile crosului in padure.

„Dorim sa atragem in mijocul naturii cat mai multi alergatori si, mai ales, sa incurajam familiile sa evadeze pentru cateva ore din spatiul urban si sa se bucure de frumusetea si racoarea padurii. Ramanem consecventi in a oferi oamenilor, indiferent de abilitatile sportive si gradul de pregatire, prilej de bucurie, facand sport, impreuna, pe trasee adaptate pentru fiecare”, a declarat Catalin Mocuta, presedintele agentiei de marketing sportiv MPG.

vineri, 29 august 2014

Maratonul Dacilor 2014. O călătorie istorică în timp şi spaţiu. Alergare de la Arsenal Park, Orăştie până la Sarmizegetusa Regia

Maratonul Dacilor 2014. O călătorie istorică în timp şi spaţiu. Alergare de la Arsenal Park, Orăştie până la Sarmizegetusa Regia

V-am povestit în acest articol despre cum am petrecut ziua dinainte de Maratonul Dacilor, la Arsenal Park, Orăştie. Rândurile de final au fost: "După ce am parcurs şi această etapă, am mers la culcare. În ziua următoare aveam de dus o bătălie grea şi trebuia să fim odihniţi...". Acum, povestea merge mai departe...

joi, 28 august 2014

Remus Sime aleargă pentru o cauză nobilă şi cu un scop caritabil, pentru acordarea de burse elevilor buni la învăţătură

Remus Sime aleargă pentru o cauză nobilă şi cu un scop caritabil, pentru acordarea de burse elevilor buni la invatatura

Tocmai am vorbit la telefon cu Remus Sime, care m-a invitat să alerg pe 6 Septembrie alături de el şi alţii, în cadrul proiectului său caritabil Alerg Pentru O Cauza. Având în vedere că în acel weekend trebuie să merg pentru a-i ura condoleanţe unui prieten care se însoară, încă nu ştiu dacă pot fi prezent la alergarea lui Remus. Sper să ajung măcar în dimineaţa zilei de sâmbătă, 6 Septembrie, la ora 9, pentru a-i ura drum bun la plecarea din Parcul Botanic din Timişoara. În continuare, vă las informaţiile pe care mi le-a trimis Remus pe email:

marți, 26 august 2014

Arsenal Park, Orastie. Ziua dinainte de Maratonul Dacilor. Preludiul unei aventuri. 22.08.2014

Arsenal Park, Orastie. Ziua dinainte de Maratonul Dacilor. Preludiul unei aventuri

În articolul despre Runsilvania WILD RACE scriam următoarele rânduri:

Dintr-o dată, mă trezesc brusc la sunetul unei mitraliere (M60 mai exact). Se aude sunetul ei greu şi îmi reamintesc că suntem în război... cu noi. Ceilalţi soldaţi s-au trezit deja. Dar mai stau un pic, doar un pic, mai 5 minute... Până când mitraliera se aude din nou... Am fost inspirat să-mi pun alarma asta la telefon :).

Dar în weekend-ul care a trecut nu a mai fost vorba de alarma telefonului, totul a fost real...

vineri, 22 august 2014

Medaliile şi tricourile de la Maratonul Dacilor 2014

Medaliile şi tricourile de la Maratonul Dacilor 2014

În acest articol v-am invitat la Maratonul Dacilor. Eu acum plec spre acel loc unde vom scrie istorie. M-am gândit să vă arăt şi câteva dintre comorile pentru care voi ajunge la Sarmizegetusa. Iată cât de frumoase sunt medaliile şi tricourile. Să ne vedem cu bine acolo!

joi, 21 august 2014

Runsilvania WILD RACE. Competiţie de alergare montană, gulaş, mici şi bere la Răchiţele. O excursie frumoasă la munte

Runsilvania WILD RACE. Competiţie de alergare montană, gulaş, mici şi bere la Răchiţele. O excursie frumoasă la munte. Val Mureşan, master chef la ciaun

Dacă vă uitaţi cu atenţie la poza de mai sus, veţi observa că Vali are un tricou pe care scrie Runsilvania WILD RACE. Deci, este poza ideală pentru începutul acestui articol. Descrie perfect obiectivele mele sportive pentru care am mers la acest concurs :).

joi, 14 august 2014

Runsilvania WILD RACE, programul evenimentului din acest weekend (15 - 17 August 2014)


Runsilvania WILD RACE, programul evenimentului din acest weekend

V-am făcut în acest articol o invitaţie la Runsilvania WILD RACE. Având în vedere că va avea loc în acest weekend şi urmează să particip, am aflat "pe surse" programul evenimentului. M-am gândit să-l "scap în presă" şi pe acest blog. Dar, ATENŢIE, informaţiile pe care le veţi afla, sunt senzaţionale, şocante, nu o să vă vină să credeţi :))!

sâmbătă, 9 august 2014

Vasile Stoica şi-a încheiat călătoria prin Europa după ce a fost jefuit în Grecia

Vasile Stoica şi-a încheiat călătoria prin Europa după ce a fost jefuit în Grecia

În ultimele luni v-am povestit despre Vasile Stoica şi încercarea lui de a face turul Europei în scaunul cu rotile. V-am povestit şi despre cum am alergat 61 de kilometri alături de el, pe traseul Timişoara - Lugoj. Deşi a ajuns destul de departe, se pare că problemele financiare şi de altă natură, l-au împiedicat să ajungă la final. Mie mi-a părut rău să aflu că nu mai poate continua. În acelaşi timp, această experienţă sper că l-a pregătit mai bine pentru viitor. În continuare vă las mesajul său de acum câteva zile:

vineri, 8 august 2014

Ciprian Ştefănescu aleargă la Transmaraton pentru Pădurea Copiilor, un proiect al celor de la Viitor Plus

Ciprian Ştefănescu aleargă la Transmaraton pentru Pădurea Copiilor, un proiect al celor de la Viitor Plus

V-am mai povestit despre Ciprian Ştefănescu în articolul despre cum s-a lăsat de fumat după 23 de ani şi cel în care vă povesteam despre cum am alergat alături de Andrei Roşu la Stadion Ştiinţa, Timişoara. Având în vedere că Andrei Roşu face parte din echipa de organizare a Transmaratonului, se pare că alergarea de la Stadionul Ştiinţa a fost doar o uşoară încălzire pentru această ocazie. Iar cum Ciprian este un iubitor al naturii, s-a gândit să susţină cauza nobilă pentru plantarea de copaci, denumită Pădurea Copiilor. Prin participarea sa, îşi doreşte să strângă fonduri pentru acest proiect. Orice donaţie este binevenită, pe această pagină! Iată declaraţia lui de pe site-ul evenimentului:

joi, 7 august 2014

Alergare montană de peste o sută de kilometri. Apariţie în ediţia tipărită a ziarului Renaşterea Bănăţeană, joi, 07.08.2014

Alergare montană de peste o sută de kilometri. Apariţie în ediţia tipărită a ziarului Renaşterea Bănăţeană, joi, 07.08.2014

După ce anul trecut am alergat cei 86 de kilometri pe traseul Timişoara - Arad şi retur, cei de la Renaşterea Bănăţeană au fost impresionaţi şi au scris articolul Alergarea, o pasiune sanatoasa. Cum era de aşteptat, planurile mele pentru anul acesta erau să alerg 100 de kilometri. Aşa că recent le-am acordat un nou interviu iar azi a apărut în ediţia tipărită articolul "Alergare montană de peste o sută de kilometri!". Am vorbit despre ultrarunning, Ciucaş X3, alergarea de 61 km pe traseul Timişoara - Lugoj şi altele. În continuare, voi publica articolul şi aici, pentru a vă oferi "varianta on-line" :).

miercuri, 6 august 2014

Invitaţie la competiţia de alergare montană Via-Maria-Theresia, pe un traseu istoric


Invitaţie la competiţia de alergare montană Via-Maria-Theresia, pe un traseu istoric

Pe data de 16 August va avea loc o competiţie inedită de alergare montană, Via-Maria-Theresia, cu diferite probe: maraton, semimaraton, montain-biking, etc. Va fi inedită şi prin faptul că nu există taxă de participare. Este pe un vechi drum istoric care a fost refăcut acum ca traseu turistic. În fiecare kit de participare, participanţii vor găsi un gel GU Energy de ciocolată sau de lămâie, câte un voucher de 10 lei de la 360SPORT, tricou, plus altele. În continuare vă las câteva informaţii de pe pagina organizatorilor:

sâmbătă, 2 august 2014

Nu există idoli, nu există zei. Doar surse de inspiraţie şi modele demne de urmat

Nu există idoli, nu există zei. Doar surse de inspiraţie şi modele demne de urmat
Sursa foto: history.com
Discutam săptămâna trecută cu o prietenă bună pe tema asta. Deşi eram de acord că e bine să-i avem ca reper în viaţă pe oamenii cu realizări măreţe, nota discordantă apărea când ajungeam la termenul de "idoli". Bineînţeles, era vorba de felul cum formula fiecare dintre noi, deoarece şi acea prietenă este o persoană de acţiune şi nu se mulţumeşte doar să-i admire pe "zei". În acest articol voi prezenta viziunea mea despre acest subiect.

miercuri, 30 iulie 2014

Vasile Stoica merge mai departe prin Europa. Relatări din Serbia, Macedonia şi Grecia

Vasile Stoica merge mai departe prin Europa. Relatări din Serbia, Macedonia şi Grecia

Despre cum Vasile Stoica urmează să parcurgă 12000 de kilometri în scaunul cu rotile prin Europa, v-am povestit în articolele anterioare. Între timp, Vasile a ajuns destul de departe. Dar cât de departe, ne spune chiar el...

marți, 29 iulie 2014

Cum m-am pus în cap în zona Şiria, judeţul Arad (26.07.2014)

Cum m-am pus în cap în zona Şiria, judeţul Arad

Sâmbătă, 26.07.2014, am avut parte de o călătorie cu peripeţii în împrejurimile localităţii Şiria din judeţul Arad. Iniţial mi-a plăcut mult ideea, datorită traseului şi a peisajelor frumoase despre care auzisem că se află în acea zonă. Dar în ziua evenimentului am aflat că nu aveam transport decât dus, urmând să mă întorc singur, noaptea, din Arad, cu ceva autobus sau tren. Deja nu-mi mai plăcea atât de mult ideea, aşa că am vrut să nu particip de această dată şi eventual să organizăm altădată o nouă alergare acolo. Dar nu am rezistat tentaţiei de a alerga în acea zonă frumoasă, aşa că până la urmă am mers la locul de întâlnire, unde mă aşteptau Ciprian Ştefănescu şi Diana Şerban.

duminică, 27 iulie 2014

De ce alergăm? Care este rostul? Manifestul unui skyrunner (Kilian Jornet - Să alergi sau să mori. Jurnalul unui campion)

De ce alergăm? Care este rostul? Manifestul unui skyrunner (Kilian Jornet - Să alergi sau să mori. Jurnalul unui campion)

Poza de mai sus este de ieri, după căzătura pe care am "îmbrăţişat-o" la o coborâre de pe dealurile din zona Şiria, judeţul Arad. După scurte momente în care m-am întrebat ce rost are totul, am realizat că aveam nevoie de acea experienţă. Şi culmea, în loc să mă facă să dau înapoi, m-a întărâtat şi mai tare. A fost o lecţie din care am învăţat cum să abordez coborârile periculoase şi că trebuie să fiu mai precaut pe viitor. Şi mi-am amintit de "Manifestul unui skyrunner" de la începutul cărţii lui Kilian Jornet, Să alergi sau să mori. Jurnalul unui campion. Am publicat recent un alt fragment din acea carte, despre "Ce înseamnă să câştigi? Care e adevărata victorie?". Dar acum a venit timpul pentru altceva, la un alt nivel. Acest articol nu este pentru a motiva masele să facă mişcare. Nu este pentru a atrage trafic pe blog. De fapt, este un manifet cu care mă identific. Dar totuşi, poate fi util alergătorilor începători, pentru a deveni conştienţi că alergarea implică şi riscuri, sacrificiu, durere...

vineri, 25 iulie 2014

8 tipuri utile de alergare pentru alergători începători sau avansaţi

8 tipuri utile de alergare pentru alergători începători sau avansaţi
Sursa foto: strengthrunning.com
Spuneam următorul lucru în articolul despe călirea organismului: "După cum aţi observat, pe acest blog am publicat în mare parte articole originale bazate pe propria mea experienţă. Alături de ele, am publicat şi unele care conţin informaţii găsite pe internet sau în diferite cărţi. Pe acestea nu aş avea cum să le inventez eu deoarece au făcut subiectul studiului oamenilor de ştiinţă..."

A venit timpul pentru un nou articol din acea categorie. L-am găsit pe running.competitor.com şi mi se pare foarte util, mai ales pentru alergătorii începători...

miercuri, 23 iulie 2014

Natură şi căldură pe traseul Foeni - Cruceni - Grăniceri şi retur. Judeţul Timiş. 19.07.2014

Natură şi căldură pe traseul Foeni - Cruceni - Grăniceri şi retur. Judeţul Timiş

Sâmbătă, 19.07.2014, am alergat pe traseul Foeni - Cruceni - Grăniceri şi retur. De această dată, Ciprian Ştefănescu a ales un traseu mai "tare" decât data trecută când am alergat pe pajişte în zona Charlotenburg - Buzad. Acum a fost mai tare pentru că am alergat pe drum de asfalt. Da, ştiu, eu şi glumele mele seci... Dar având în vedere că am alergat la vreo 35 de grade Celsius, nu puteau fi decât seci. Da, ştiu, eu şi glumele mele seci, din nou... Mai vreţi :))?

marți, 22 iulie 2014

Invitatie la culoare si bucurie pe malul marii - The Color Run Mamaia, 26 iulie 2014

Invitatie la culoare si bucurie pe malul marii - The Color Run Mamaia, 26 iulie 2014

The Color Run dă startul verii colorate!

După prima cursă euforică în culori din România, cea din București de pe 26 aprilie, The Color Run continuă maratonul de culoare cu încă două curse pline de veselie și pudră multicoloră.

Recomandări