Pe acest subiect am mai scris într-un alt articol, dintr-o altă perspctivă, dând un citat din cartea lui Kilian Jornet - Să alergi sau să mori. Jurnalul unui campion. Acum vreau să vă povestesc despre concluziile la care am ajuns în ultima perioadă, analizând motivaţia în raportul dintre suflet şi ego.
La mine, pasiunea pentru alergare a venit după ce am slăbit cu ajutorul ei. Am simţit că devin mai bun... faţă de mine cel ce am fost. Au urmat primele competiţii, care mi-au umplut sufletul de bucurie. Eram precum un copil care se bucură sincer de noua jucărie. Îmi amintesc cu drag ce reacţie euforică am avut în 2012, după ce am terminat primul meu maraton oficial, Maratonul de la Budapesta, în 3h:15min. Era un rezultat excelent pentru primul meu maraton. Atunci ţin minte că datorită felului cum exteriorizam bucuria, unii oameni credeau că sunt încrezut. De fapt, eu doar mă bucuram, simţeam că viaţa mea are valoare datorită acelei reuşite... Sufletul meu zâmbea!
În acelaşi an, am reuşit să alerg 77 de kilometri. Încă eram într-o autodescoperire, nu conta dacă mă apreciază cei din jur, eram doar bucuros pentru sufletul meu. Însă după acel eveniment, am început să simt şi gustul efemer al aprecierii publice. Dar era prea devreme să-mi dau seama. Mă bucuram pentru aprecierea primită. Până la urmă, am tras din greu şi consideram că o merit.
Între Maratonul de la Budapesta şi alergarea celor 77 de kilometri, este o linie magică pe care puţini o văd, o frontieră invizibilă, între suflet şi ego. Apoi au urmat alte competiţii, alte realizări, alte bucurii sincere şi momente de împlinire... şi alte rezultate bune, care îmi aduceau mai multe laude, mai multă faimă. Atunci nu ştiam că de fapt, oamenii se asociază cu poveştile de succes, nu cu sufletul tău. De exemplu, când un campion câştigă, multă lume spune "Noi am câştigat" iar când pierde... "El a pierdut". Am simţit asta pe propria piele când nu m-am mai ridicat la nivelul aşteptărilor... Aceiaşi oameni care mă lăudau înainte, acum mă înjurau sau îmi trimiteau mesaje ironice... pline de propriul lor ego.
Dar eu nu sunt un sportiv profesionist, nu datorez nimănui nimic. Sunt un simplu om care aleargă pentru sufletul lui. Simţind că eram şi eu bun la ceva, bineînţeles că mi-au plăcut şi laudele. Dar acele laude erau precum nişte picături de ploaie care cădeau pe sufletul meu dar se evaporau imediat. Iar eu rămâneam cu problemele mele, fără ca laudele să mă ajute în mod real.
A urmat o etapă în care pot spune că m-am concentrat DOAR pe alergare, ignorând alte aspecte ale vieţii. Alteori, foloseam alergarea ca antidepresiv, confundând fericirea cu bucuria de moment dată de endorfine. Pot spune că am folosit alergarea ca pe un refugiu, ca pe un drog. Dar nu asta era soluţia. După ce drogul dispărea din creier, depresia revenea. Atunci am înţeles că trbuie să merg la rădăcina depresiei, să schimb situaţiile care mă nemulţumesc... nu doar să alerg pentru a mă simţi mai bine.
În eterna mea căutare, am descoperit masajul. Simţeam cum sunt din nou bun la ceva, în primul rând pentru sufletul meu iar în al 2-lea rând pentru bani. Da, aţi citit bine, pentru bani. Această expresie de obicei atrage o percepţie negativă. Însă e nevoie şi de un echilibru financiar, pentru a te putea bucura de partea nematerială. Altfel, simţind doar lipsuri, ajungi să devii tot mai prost. Iar cu o educaţie primită de la părinţi formaţi în comunism, despre cum "banii se fac greu" şi "nimic nu se poate", pot spune că am avut o perioadă în care am fost foarte prost.
Am învăţat cu timpul că vocea mea interioară este unicul raportor al împlinirii mele. Urmând acea voce, am citit mai multe articole de dezvoltare personală. Un articol care mi-a deschis ochii minţii, mi-a fost recomandat de un bun prieten, Bogdan Umanschi. Eram imediat după alergarea celor 86 de kilometri de anul trecut. Acea alergare a fost pentru sufletul meu pe durata ei iar începând cu a 2-a zi am simţit cum îmi creşte ego-ul cu fiecare dovadă de apreciere, mai ales după ce am apărut şi în ziar, în ediţia tipărită a Renaşterii Bănăţene.
Nu mă înţelegeţi greşit, nu cred că trebuie să exagerăm nici cu modestia. Este important să ne apreciem la adevărata noastră valoare, să ştim de ce suntem în stare. Dar motivaţia să fie una de evoluţie personală, de a fi oameni mai buni pe toate planurile, nu doar pentru imagine, pentru a atrage atenţia celor din jur.
Să revin la articolul despre care vorbeam. Este scris de Daniel Zărnescu, pe tema a 3 tipare comportamentale toxice: victima, cerşetorul şi criticul. Acestea fiind în contradicţie cu atitudinea omului de acţiune, căruia nu i se întâmplă lucruri, ci acţionează, făcând ca lucrurile să se întâmple. Puteţi citi articolul aici.
Înţelegând acele principii, am încetat să mă mai plâng, am încetat să mă mai refugiez în alergare şi am acţionat în domeniul masajului. Am scris mai multe pe tema asta în acest articol. Dar starea de neîmplinire era mereu prezentă. Pot spune că încă este. Şi da, încă mai folosesc uneori alergarea ca antidepresiv. Însă acum sunt conştient şi ăsta este un pas important. Uşor, dorinţele ce ţineau de ego au început să dispară.
O primă dilemă am avut-o când nu am mai simţit că rezultatele de la concursuri ar mai avea o valoare atât de mare pentru mine. Implicit, anul acesta am participat doar pentru a mă simţi bine, fără să mai urmăresc vreun record. Aici cred că s-a tras linia între alergarea pentru sufletul meu şi ego. Ştiam că nu voi fi apreciat pentru rezultate mediocre dar puţin îmi păsa. M-am bucrat de viaţă şi asta era tot ce conta.
În prezent, am ales să mă concentrez pe evoluţia mea pe toate planurile. Însă prioritatea o reprezintă masajul. Este o lume nouă, minunată pentru mine, unde mereu am ceva nou de învăţat şi cel mai important, simt cum evoluez eu, în esenţa mea, devenind tot mai bun... pentru sufletul meu. Bineînţeles că există şi o doză de ego, însă mult mai mică. Pot spune că mă simt împlinit după o şedinţă de masaj, când omul este mulţumit. Dar cred că este ceva vital pentru evoluţie, pentru motivaţie. Este o legătură inter-umană, nu aş putea fi rece şi nepăsător.
Un aspect pe care vreau să-l subliniez, este că mi-am deschis mintea foarte mult în ultima veme. Pe plan profesional, consider că este foarte importantă conştientizarea cadranului banilor, concept descris de Robert Kiyosaki. Până nu de mult, pentru a câştiga bani credeam că singura variantă este să fii DOAR angajat. Însă realitatea este alta. Poţi fii mult mai mult!
Mai multe detalii pe această temă, găsiţi în acest articol de prezentare a cărţii lui Kiyosaki. Pe scurt, există 4 categorii, schiţate în poza de mai sus: Angajat (A), Liber profesionist (L), Antreprenor (P de la Patron) şi Investitor (I). Ca o paranteză, Pera Novacovici a identificat o altă categorie importantă, cea de Parazit, cel care nu produce nimic, doar consumă (resursele părinţilor sau ale altor persoane).
Raportat la acel tabel, acum mă bucur de etapa de liber profesionist. Dar mai presus de toate, mă bucur de noua mea pasiune pentru masaj. Este foarte importantă pentru mine acţiunea în sine de a face masaj, deoarece mă umple de energie şi îmi dă o stare de bine. Oare e tot un drog, precum alergarea? E posibil. Dar dacă pot să trăiesc din pasiunea mea, cred că este o alegere bună.
Şi este interesant cum în acest domeniu, niciodată nu poţi spune că ştii tot. Mă simt precum un copil care a început să facă arte marţiale, observă că evoluează dar are nevoie de mult studiu şi foarte multă repetiţie pentru a ajunge de la centura albă la cea neagră. Momentan, pe lângă evoluţie, urmăresc şi diferenţierea în domeniu. Pe tema asta am scris în acest articol.
Ca o concluzie, în următoarea perioadă, prioritatea numărul 1 o va reprezenta masajul. Voi alerga în continuare pentru sufletul meu şi voi scrie pe blog când am inspiraţie şi timp. Raportându-mă la prezent, pot spune următorul lucru: Sunt alergător când alerg, sunt maseur când fac masaj şi sunt blogger când scriu. Dar eu nu sunt alergător, maseur sau blogger. Sunt mult mai mult. Sunt o fiinţă complexă...
Surse foto:
boardofwisdom.com
fractal.fractalenlighten.netdna-cdn.com
dianaluppa.wordpress.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu