joi, 7 ianuarie 2016

Jurnalul unui trăitor de foame. 7 zile doar cu sucuri de legume şi fructe. Detoxifiere sănătoasă a organismului. Timişoara

Jurnalul unui trăitor de foame. 7 zile doar cu sucuri de legume şi fructe. Detoxifiere sănătoasă a organismului. Timişoara. Fresco

După cum poate ştii de pe Facebook, recent mi-am testat psihicul cu ajutorul unei provocări. Timp de 7 zile mi-am propus să consum doar sucuri de legume şi fructe, alături de apă, bineînţeles. Iar pentru a face provocarea şi mai interesantă, am ales cele 7 zile în perioada Sărbătorilor, din ziua de Crăciun până în cea de Revelion, la ora 23:59.

Având în vedere că nu-mi doream să prepar eu sucurile, am apelat la cei de la Fresco, care mi-au livrat în fiecare dimineaţă sucuri proaspete.

Între timp au trecut alte 7 zile de la momentul încheierii provocării. Acum, privind în urmă, am impresia că totul a fost un vis. Un vis frumos...

Dar eu am mai avut astfel de vise în trecut, precum alergarea celor 86 de kilometri pe traseul Timişoara - Arad şi retur sau cele 23 de ore fără oprire în care am făcut masaj.

În prezent am în derulare o altă provocare, care implică să fac duş doar cu apă rece în fiecare zi, alături de lipsa alcoolului şi o alimentaţie raţională pentru slăbit, din nou...

Un lucru util pentru provocarea cu sucuri a fost ţinerea unui jurnal. La finalul fiecărei zi, scriam cum a fost şi cum m-am simţit. Este interesant să recitesc acum stările prin care am trecut. După cum vei vedea, în ziua a 6-a am atins cea mai profundă latură emoţională.

În continuare, îţi propun să recitim împreună jurnalul celor 7 zile doar cu sucuri de legume şi fructe. Voi lăsa inclusiv contorizarea zilelor cu duşuri reci...

Jurnalul unui trăitor de foame. 7 zile doar cu sucuri de legume şi fructe. Timişoara. Sticla suc Fresco

Ziua 1:

Day 84 Duş Rece + No Alcohol + Day 29 Exorcizare Alimentară + Day 1 (din 7) doar cu sucuri de legume şi fructe :D!

Am supravieţuit cu bine primei zile cu sucuri de legume şi fructe. După cum mă aşteptam, nu este o provocare uşoară. Spre seară creierul începe să-ţi ceară mâncarea cu care era obişnuit. Din acel moment intervine voinţa şi auto-controlul.

De ce fac asa? Pentru a-mi testa limitele mentalului. La fel ca duşul rece şi senzaţia de foame este ceva inconfortabil. Dar dacă nu aş reuşi să depăşesc o astfel de situaţie, în care sunt doar eu cu acea senzaţie, cum m-aş putea aştepta să le depăşesc pe cele cu adevărat dificile?

Această provocare are prea puţin legătură cu partea fizică. Nu are legătură cu vreo convingere alimentară. Nu are legătură cu a fi vegan, vegetarian sau omnivor. Vreau doar să-mi demonstrez că pot!

Iar această perioadă este cea mai bună, deoarece acum este asociată cel mai mult mâncarea cu fericirea.

Ştiu cum este! Am făcut şi eu această asociere în ultima jumătate de an. Pe lângă faptul că m-am îngrăşat, am înţeles că mâncarea îţi dă o bucurie de moment. Adevărata fericire vine din împliniri personale şi iubire pentru oameni şi animale ( sau alte fiinţe din Multivers :P )!

Totuşi, cele 7 zile cu sucuri de legume şi fructe mă ajută şi pe plan fizic, în obiectivul de a slăbi!

Asta mă împlineşte pe mine acum :)!

Ziua 2:

Day 85 Duş Rece + No Alcohol + Day 30 Exorcizare Alimentară + Day 2 (din 7) doar cu sucuri de legume şi fructe :D!

Victorieee :D!!! Am trecut cu bine şi de ziua a 2-a cu sucuri de legume şi fructe!

După experienţa asta, duşul rece mi se pare ceva lejer :))!

Dar şi de data asta, după ce-mi înving mintea, mă simt mai puternic şi capabil de realizări măreţe :D!

Aşa arată jurnalul meu nutriţional pe azi. Ce zici, voi reuşi să slăbesc :)?

26.12.2015

12:00 - suc de morcovi, mere, sfeclă = 260 kCal

15:00 - suc de portocale, rodie, lămâie = 120 kCal

18:00 - suc de goji, mere, piper, sfeclă = 170 kCal

19:00 - suc de spanac, brocoli, mere, spirulină, psilium = 180 kCal

19:30 - suc de avocado, mere, coriandru, spirulină = 180 kCal

21:00 - suc de spanac, avocado, pere, coriandru, spirulină = 190 kCal

Apă: aprox. 2,5 - 3L

Ceai: 0,5L

41 km bicicletă = -1400 kCal
_______________
920 kCal (-1400, -2000 RMB)

Ziua 3:

Day 86 Duş Rece + No Alcohol + Day 31 Exorcizare Alimentară + Day 3 (din 7) doar cu sucuri de legume şi fructe :D!

Încă o victorie! Ziua de azi am depăşit-o mai uşor decât pe cea de ieri. Se pare că ziua 2 este cea critică. După ce am trecut de ea, am început să mă simt mai bine psihic! Iar fizic mă simt mai uşor :D!

Între timp, am mai slăbit 1kg. Până acum, sunt 2kg date jos luna aceasta. Oare mai slăbesc 1kg până la Revelion?

Ziua 4:

Day 87 Duş Rece + No Alcohol + Day 32 Exorcizare Alimentară + Day 4 (din 7) doar cu sucuri de legume şi fructe :D!

Ziua de azi a trecut cel mai uşor. Nu ştiu dacă de la obişnuinţă sau pentru că toată ziua m-am dat cu bicicleta şi am făcut masaj până seara. Important este că am mai câştigat o bătălie cu mine însumi :)!

Bine, am şi pierdut ceva... 2 kg :P! Corpul meu este mai uşor iar creierul mai limpede...

Fără nici o glumă, dacă pot răbda de foame în perioada Sărbătorilor... pot realiza orice îmi propun în viaţă :D!

Este un test al psihicului, nu al fizicului... Este vorba de amânarea recompensei imediate pentru o recompensă de durată...

Ziua 5:

Day 88 Duş Rece + No Alcohol + Day 33 Exorcizare Alimentară + Day 5 (din 7) doar cu sucuri de legume şi fructe :D!

Mi se pare ireal că au trecut deja 5 zile din provocarea cu sucuri de legume şi fructe. Deja nu mai este un chin, mi se pare ceva firesc. Organismul a început să apeleze la rezervele stocate de energie :).

Sincer să fiu, mă aşteptam să mă ia cu ameţeli sau să-mi fie rău după o vreme. Dar nu s-a întâmplat aşa. Dimpotrivă, mă simt uşor şi plin de energie :D!

După această provocare voi fi un alt om, cu o percepţie diferită asupra porţiilor de alimente. Sunt sigur că nu este necesar să mă îndop pentru a trăi :)!

Teoria este că dacă te abţii mult timp şi te chinui, după aceea vei ajunge la extrema opusă... Probabil aşa este dacă simţi că ai vrea ceva dar nu ai voie. În cazul meu nu mai este vorba de abţinere de la ceva anume, este pură autocunoaştere.

Şi tocmai împlinirea pe care o simt datorită acestei realizări, mă face să înţeleg că mâncarea nu reprezintă fericirea... Şi este trist când suntem trişti şi avem iluzia că singura bucurie pe care o putem simţi, se află în "ceva bun"...

Mă bucur din suflet pentru alegerea făcută de Sărbători! Nu pot descrie în cuvinte starea de împlinire pe care o simt... Şi ştiu sigur că dacă făceam ca de obicei, ca în fiecare an, cum face toată lumea... sarmalele şi cârnaţii în exces nu-mi dădeau această stare...

Ziua 6:

Day 89 Duş Rece + No Alcohol + Day 34 Exorcizare Alimentară + Day 6 (din 7) doar cu sucuri de legume şi fructe :D!

Cât de repede trece timpul... A 6-a zi cu sucuri de legume şi fructe a rămas în urmă. Deja este a 7-a zi şi cea finală din această provocare.

Ziua de ieri a fost una plină de relaxare. Poate şi pentru că am făcut masaj până la ora 22:30. Iar în timpul zilei m-am bucurat de o oră cu bicicleta.

Am observat că din moment ce-mi trăiesc viaţa conform valorilor mele şi fac doar ce îmi place, mintea nu se mai concentrează pe mâncare. Poate din acest motiv nici nu am simţit cum a trecut ziua de ieri.

Se întâmplă schimbări majore în percepţia mea. Acum câteva luni nu aş fi crezut că sunt în stare de aşa ceva. Asta pentru că eram depresiv, cu stimă de sine scăzută şi mă refugiam în bere, shaorma, pizza, cartofi prăjiţi cu mici, dulciuri sau orice mâncare nesănătoasă în cantitate mare.

În acele momente aveam o iluzie de bucurie. Dar trecea foarte repede, imediat ce se termina berea şi mâncarea. Aşa că trebuia să mai iau o doză. Uneori ajungeam să beau două beri, să mănânc shaorma, după care să mai beau două beri şi să mănânc o pizza. Unele după altele, seara când mă apuca depresia. Acum nu-mi dau seama unde încăpea atâta mâncare şi bere.

Evident că în loc să mă simt împlinit, mă îngrăşam pe zi ce trece şi-mi scădea stima de sine. Iar când te îngraşi, cei din jur te judecă şi îţi vorbesc urât. În acele momente, nu-ţi dai seama că opinia lor nu contează. Doar te adânceşti mai mult în starea de rău...

A fost o etapă de care aveam nevoie, pentru a mă cunoaşte mai bine şi pentru a-i înţelege pe cei din jur. Eu am apărut în peisaj după ce slăbisem prima dată şi aveam rezultate sportive. Bineînţeles că atunci, cei din jur te văd ca un erou şi te laudă. Este foarte simplu să vezi realizările altei persoane şi să te asociezi cu ea. Eventual să spui şi "Mândru că sunt român!" :P.

Dar suntem oameni, uneori învingători, alteori învinşi. Acum am înţeles foarte bine asta. Iar când voi vedea o persoană grasă, îi voi spune o vorbă bună şi voi încerca să o ajut... Un citat frumos spunea aşa: "Be kind, for everyone you meet is fighting a hard battle."

Nu mă înţelege greşit, prin această postare nu vreau să mă victimizez. În ciuda bătăliilor pierdute până acum, rămân un învingător pe termen lung! Iar bătăliile sunt duse toate în interiorul meu. Cei din jur sunt simpli călători prin lumea mea, nu au cum să mă ajute sau să-mi facă rău... decât cu acordul meu...

Pe lângă partea psihică, mai există o luptă interioară... a organismului cu toxinele pe care le introducem prin alimentaţie. Ficatul duce şi el o bătălie grea... În această perioadă, i-am mulţumit pentru că a fost un aliat de nădejde. Şi l-am răsplătit cu sucuri de legume şi fructe, pentru a nu-l mai chinui şi acum cu sarmale, cârnaţi şi alte toxine în exces.

Despre asta este vorba în "cura de detoxifiere". Acele sucuri nu au apă sfinţită de pe muntele Athos, nu sunt făcătoare de minuni. Dar ajută la detoxifierea organismului pe care ficatul o face foarte bine dacă este sănătos!

Pot spune cu tărie că anul acesta am avut cele mai frumoase Sărbători, deşi au fost modeste. Chiar au fost unice şi de neuitat. A fost hrană pentru suflet... Simt din nou stimă de sine crescută şi împlinire. Voi folosi ce am aflat acum, pentru a mă baza pe relizări personale în căutarea fericirii, nu pe mâncare...

Te felicit dacă ai ajuns să citeşti până aici :)!

Şi nu uita, mâine este o zi ca oricare alta. Nu aştepta Anul Nou pentru a face schimbări în viaţă. Devino mai bun zi de zi, indiferent câte înfrângeri ai...

Ziua 7:

Day 90 Duş Rece + No Alcohol + Day 35 Exorcizare Alimentară + Day 7 (din 7) doar cu sucuri de legume şi fructe :D!

Dacă în prima zi am pus o poză cu sticlele pline, acum, deja cu nostalgie, pun una cu ele goale...

Aceste 7 zile au trecut mult mai repede decât mă aşteptam. Cele mai grele au fost primele două, mai ales a 2-a. După a 3-a zi am început să mă obişnuiesc.

Acum, aproape că nu simt nevoia să mănânc altceva. Va fi o experienţă interesantă după ora 23:59, când se încheie această provocare :).

Ca un bilanţ, am slăbit între 2 - 3 kilograme în aceste 7 zile. Mă voi cântări mâine dimineaţă pentru un verdict final.

După ce mi-am demonstrat că îmi pot controla mintea, mai ales în această perioadă a anului, voi reveni la o alimentaţie echilibrată. Dar mi-au plăcut prea mult sucurile, aşa că nu voi renunţa la ele.

Pe viitor, îi voi contacta din nou pe cei de la Fresco​ pentru că vreau să ţin o astfel de cură câte o zi pe săptămână. În acelaşi timp, îmi voi aloca şi o "cheat day" în care voi avea voie să mănânc orice am poftă... Partea amuzantă ar fi să am poftă de sucuri de legume şi fructe :))!

Mă bucur atât de mult pentru că am câştigat această luptă cu mine! A fost o experienţă care mă va ajuta să fiu mai puternic în Noul An :D!

La fel îţi doresc şi ţie, să accepţi provocările vieţii şi să câştigi propriile bătălii!

O Viaţă Nouă fericită îţi doresc :)!

Jurnalul unui trăitor de foame. 7 zile doar cu sucuri de legume şi fructe. Detoxifierea sănătoasă a organismului. Timişoara. Sticle goale Fresco

1 ianuarie 2016:

Day 91 Duş Rece + No Alcohol + Day 36 Exorcizare Alimentară + Day 1 2016 :P!

Abia azi am conştientizat importanţa victoriei după provocarea celor 7 zile cu sucuri de legume şi fructe. Iar revenirea la mâncare normală nu a fost deloc grea :).

Un singur aspect amuzant s-a întâmplat de Revelion... Am încercat să beau o bere fără alcool. Am reuşit să beau jumate din ea şi restul am aruncat-o :)). Era Paulaner Nefiltrată fără alcool, deci teoretic o bere bună... Se pare că mi-a dispărut complet pofta de bere. În timp ce mă chinuiam să termin acea bere fără alcool, m-am întrebat: "De ce fac asta dacă nu-mi place?"... Aşa că am aruncat-o :).

În rest, falafelul planificat a intrat foarte bine. La fel şi "pătrăţica" de Ritter Sport :D. Dar deja mi-e dor de sucuri :))!

Un lucru pe care l-am observat în aceste 7 zile de studiu a fost încărăctura emoţională negativă pe care o au unii oameni referitor la mâncare. Cred că un echilibru psihic este vital pentru a te putea bucura de viaţă... La fel şi un echilibru alimentar. Îmi menţin convingerea că regula de 80% alimentaţie sănătoasă şi 20% orice ai poftă, este calea spre echilibru, mai ales psihic :). Asta pe lângă sport, bineînţeles ;)!

În continuare voi încerca să găsesc o alternativă sănătoasă pentru Ritter Sport, în afară de fructe. Asta pentru partea de 80%. Pentru cea de 20% bineînţeles că mă voi reîntâlni cu prietenul meu Ritter Sport cu alune întregi :D!

După cum spuneam, anul 2015 a fost cel mai bun din viaţa mea de adult de până acum şi s-a încheiat victorios... And the best is yet to come :D!

2 ianuarie 2016:

Day 92 Duş Rece + No Alcohol + Day 37 Exorcizare Alimentară :D!

Au trecut două zile de când am încheiat provocarea cu sucurile de legume şi fructe. Deja mi se pare ireal ce s-a întâmplat şi nu-mi vine să cred că eu am avut acea realizare...

Bine, nu-mi vine să cred nici că au trecut 92 de zile de când nu am mai atins apa caldă :)).

Morala ar fi că în momentul în care doar stăm şi ne gândim la ceva, ni se pare imposibil... Dar când ne punem pe treabă şi facem acel lucru, ne dăm seama că suntem în stare de mult mai mult decât ne-am aştepta ;)!

Rezultatul:

După această aventură am slăbit 3 kilograme în luna decembrie, dintre care 2 kilograme în perioada Sărbătorilor. Pot spune că a fost cea mai bună metodă pentru a combate toxi-infecţia alimentară :). Sunt pe drumul cel bun, având în vedere că pe 1 noiembrie 2015 aveam 80 de kilograme...

Jurnalul unui trăitor de foame. 7 zile doar cu sucuri de legume şi fructe. Timişoara. 1 noiembrie 2015

Jurnalul unui trăitor de foame. 7 zile doar cu sucuri de legume şi fructe. Timişoara. Slabire 3kg


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Recomandări