marți, 25 iunie 2013

IronMan Oradea 2013, triatlon, ştafetă, proba de maraton. Cel mai HOT maraton alergat vreodată


IronMan Oradea 2013 medalia
Pe data de 22 iunie 2013 am participat la IronMan Oradea, ştafetă, la proba de maraton. Am făcut parte din Cycling Team Timişoara alături de Răsădean Marcel (înot) şi Benfenati Andrea (bicicletă). Am participat la ştafetă Full IronMan (3,8 km înot, 180 km bicicletă şi 42,2 km alergare). Reprezentând acelaşi club, la ştafetă Half IronMan (1,9 km înot, 90 km bicicletă şi 21,1 km alergare) au participat Cristian Negrea, Radu Gabor şi Ionuţ Pârjol iar Titus Păun a participat la individual. Un adevărat erou a fost Bogdan Umanschi care a participat la primul său IronMan individual. Dintre cunoscuţii mei din Timişoara, Dana Torok şi Mihai Cozma au participat la Half IronMan individual iar la ştafetă Full IronMan, echipa formată din Cătălin Miclăuş, Maier Valentin si Fodor Alexandru. Au mai fost prezenţi şi alţi oameni, pardon, super-oameni din Timişoara dar pe unii nu-i cunosc sau despre alţii nu ştiu exact la ce probe au participat.

luni, 17 iunie 2013

SahArad Semimaraton. CROSUL ŞI SEMIMARATONUL JUDEŢULUI ARAD 2013

CROSUL ŞI SEMIMARATONUL JUDEŢULUI ARAD 2013 harta

Experimentaţi Sahara în mod natural la Arad! Cam asta ar fi deviza mea, ca o glumă, pentru CROSUL ŞI SEMIMARATONUL JUDEŢULUI ARAD care a avut loc pe 15 iunie, pe o căldură infernală. Pentru mine acest concurs are o valoare sentimentală deoarece anul trecut a fost primul meu semimaraton la care am participat vreodată. Aşteptam ediţia de anul acesta pentru a putea puncta împlinirea primului meu an competiţional. Pentru a vedea "aventura" de la ediţia de anul trecut, puteţi citi povestea primului meu semimaraton oficial.

luni, 10 iunie 2013

Semimaratonul Virslilor 2013. Hunedoara - Deva

Semimaratonul Virslilor 2013 traseu

Pe data de 8 iunie 2013 am participat la Semimaratonul Virşlilor Hunedoara - Deva. Am vrut să particip datorită traseului inedit, cu start în Hunedoara şi sosire în Deva. Simţeam că nu sunt recuperat total după Hercules Maraton aşa că eram curios ce timp voi scoate în aceste condiţii. Deşi noaptea a plouat, în dimineaţa concursului temperatura a crescut destul de mult. Îmi era clar că va fi o cursă dificilă pentru mine, mai ales pentru că am aflat că vor fi urcări şi coborâri pe traseu şi o porţiune de 2 km cu teren accidentat pe câmp.

joi, 6 iunie 2013

Invitaţie la Marathon 7500

Marathon 7500 Muntii Bucegi
După ce am participat recent la Hercules Maraton, încep să privesc cu interes şi alte concursuri montane. Probabil cea mai mare provocare o reprezintă Marathon 7500. Din păcate anul acesta nu pot ajunge. Poate e mai bine aşa, având în vedere că mai trebuie să acumulez experienţă pentru competiţiile montane. Dar anul viitor sper să fiu pregătit!

luni, 3 iunie 2013

Hercules Maraton 2013. Povestea primului meu maraton montan

Hercules Maraton 2013 harta

Pe data de 1 Iunie 2013 am participat la primul meu maraton montan, Hercules Maraton. Aveam nevoie de o astfel de experienţă pentru a-mi face o idee despre acest fel de competiţii. Auzisem că sunt grele dar trebuia să simt acest lucru pe propria piele. Totuşi, am vrut să am o primă experienţă plăcută, implicit nu mi-am propus să fiu competitiv ci doar să explorez. M-am gândit că ar fi păcat să trag prea tare şi să-mi epuizez resursele pe vreun vârf de munte după care să mă "târăsc" până la final şi să rămân cu o amintire amară. Aşa că mi-am propus să fiu precaut, să nu mă accidentez, să mă încadrez în timpii limită şi să ajung la Finish fără să dau de wall (sau de gard, pentru a fi în tema peisajului). Unii oameni chiar râdeau când le spuneam că mi-am propus să mă încadrez în timpii limită. Eu vorbeam serios, vroiam doar să mă bucur de această excursie. Am timp să fiu competitiv la concursurile de alergare pe plat unde am acumulat experienţă în acest prim an de participare la astfel de competiţii (care s-a împlinit pe 2 Iunie). Şi din 1 Iunie a început acumularea experienţei la competiţii montane. Pot spune că totul se leagă!

Recomandări