marți, 29 iulie 2014

Cum m-am pus în cap în zona Şiria, judeţul Arad (26.07.2014)

Cum m-am pus în cap în zona Şiria, judeţul Arad

Sâmbătă, 26.07.2014, am avut parte de o călătorie cu peripeţii în împrejurimile localităţii Şiria din judeţul Arad. Iniţial mi-a plăcut mult ideea, datorită traseului şi a peisajelor frumoase despre care auzisem că se află în acea zonă. Dar în ziua evenimentului am aflat că nu aveam transport decât dus, urmând să mă întorc singur, noaptea, din Arad, cu ceva autobus sau tren. Deja nu-mi mai plăcea atât de mult ideea, aşa că am vrut să nu particip de această dată şi eventual să organizăm altădată o nouă alergare acolo. Dar nu am rezistat tentaţiei de a alerga în acea zonă frumoasă, aşa că până la urmă am mers la locul de întâlnire, unde mă aşteptau Ciprian Ştefănescu şi Diana Şerban.

Am trecut şi prin Arad, de unde urma să o luăm şi pe Ioana Reghis. După ce am format echipa completă, am plecat spre Şiria. Am făcut un scurt popas în Covăsânţ, unde am descoperit o lume nouă, cu prinţi şi prinţese. Nu i-am văzut dar asta ar fi concluzia după ce ne-au apărut în cale mai multe palate.

Cum m-am pus în cap în zona Şiria, judeţul Arad. Palate

Având în vedere că până am făcut poza, maşina lui Ciprian nu a fost dezmembrată, am plecat mai departe. Înainte de a ajunge în Şiria, a intervenit un factor de şoc pentru Ciprian. Îşi uitase ceasul Garmin acasă. Auzisem noi că există unele studii, cum că s-ar putea alerga şi fără monitorizare GPS dar nu puteam să ne bazăm pe acele informaţii. Primul gând al lui Ciprian a fost să alerge cu o tabletă în mână, pe care avea instalat Endomondo. Eu l-am rugat din tot sufletul să facă acest lucru, pentru a mă putea amuza şi povesti oricui, oricând, despre acea întâmplare. Chiar i-am recomandat să-şi caute un armband imens şi să prindă tableta pe braţ. Iar pentru echilibru, i-am recomandat să-şi mai ia o tabletă pe care să o prindă pe celălalt braţ. Nu ştiu de ce dar se pare că sfaturile mele l-au descurajat pe Ciprian şi s-a hotărât să nu mai alerge cu tableta. Mare păcat...

Am început să alergăm şi am ieşit din Şiria pe o porţiune cu drum asfaltat. În scurt timp a început distracţia. Mai exact, o urcare la deal pe o pantă interminabilă. Alergam atât de încet încât aveam impresia că merg, însă efortul era mult mai mare. Asta s-a întâmplat pe primii kilometri, după care deşi urcam în continuare, nu mi se mai părea atât de greu. Spre vârf am ajuns într-un loc al regilor şi reginelor, deşi nu era nici un palat...

Cum m-am pus în cap în zona Şiria, judeţul Arad. King of the Hill

De aici mai era o ultimă bucată de urcare, aşa că am sprintat un pic, să văd cât de greu este. Da, este foarte greu să alergi cu o viteză mai mare la deal. Apoi a venit o parte de coborâre până am ajuns la mănăstirea Feredeu. Aici am intrat pentru a ne umple sticlele cu apă de la un izvor. A fost o apă pură, excelentă, cum nu mai băusem de mult.

Cu sticlele de apă pline, ne-am continuat călătoria şi am ieşit de pe drumul asfaltat. Acum începea adevărata alergare prin natură. Peisajul era superb şi ne bucuram de starea pe care ţi-o dă pădurea. Chiar era ceva diferit faţă de betoanele din Timişoara.

Cum m-am pus în cap în zona Şiria, judeţul Arad. Pădure

În timp ce alergam, observ că îmi sună telefonul. Văd că era Cătălin Miclăuş (2h:44 la maraton). Mă întreabă pe unde suntem şi în cât timp ajungem la cetatea Şiria, pentru că el este deja acolo. Până la urmă a pornit spre noi şi ne-am întâlnit în drum spre cetate. A fost o surpriză plăcută, chiar nu ne aşteptam să ne întâlnim cu el în acele locuri.

Alături de noul membru al grupului, am alergat până am ajuns într-un nou vârf, de unde se vedeau toate împrejurimile. Aici am făcut câteva poze, după care am pornit spre cetatea Şiria, care se observa în depărtare.

Cum m-am pus în cap în zona Şiria, judeţul Arad. Florin Chindea şi Cătălin Miclăuş

Cum m-am pus în cap în zona Şiria, judeţul Arad. Cetatea Şiria

Ajunşi la cetate, am admirat ruinele pentru puţin timp deoarece se făcuse frig şi cred că o persoană dădea semne că ar intra în şoc hipotermic. Aşa că o parte din grup s-a grăbit să coboare şi am rămas doar eu cu Cătălin pentru a mai face nişte poze. Îmi plăcea foarte mult peisajul şi cum se vedea lumea de acolo de sus, de lângă ruine...

Întradevăr, nu este o cetate recondiţionată precum cea de la Deva dar îţi lasă aceeaşi senzaţie de nostalgie a istoriei. Dacă îţi foloseşti imaginaţia, pentru câteva momente vei vedea cum eşti în timpuri străvechi, printre cavaleri şi străjeri care apără porţile cetăţii. Dar te trezeşti când observi că echipamentul tău de alergare nu se încadrează în peisaj...

Cum m-am pus în cap în zona Şiria, judeţul Arad. Ruine

Până aici a fost partea frumoasă a poveştii. Cei care aţi citit articolul precedent, probabil ştiţi ce s-a întâmplat în continuare. Mai exact, după ce a plecat şi Cătălin, am rămas singur în urmă. Coborârea era destul de abruptă. Din dorinţa de a-i ajunge, m-am grăbit, am alunecat pe ceva pietriş, am pierdut controlul picioarelor şi vietza a devenit tot mai mare, până s-a întâmplat inevitabilul şi am căzut. Pentru a descrie întâmplarea, mi-am amintit de o poezie pe care mi-o spunea bunica mea când eram mic. Evident că nu o mai ştiu din cap (probabil pentru că am dat cu el de pământ), aşa că am căutat-o pe internet şi am găsit-o aici. Înlocuiţi cuvântul "pom" cu "deal":

S-a suit in pom copilul,
sus,sus,sus
si pe o creanga a ajuns
sus,sus,sus
si-i parea destul de bine si zicea:
cine e mai sus ca mine?
si radea
apoi creanga se rupea
trosc,trosc,trosc
si copilul jos cadea
pleosc,pleosc,pleosc
a cazut din deal in vale
buf,buf,buf
cred ca n-a cazut pe moale
uf,uf,uf! 


A fost o experienţă unică. S-a întâmplat atât de rapid încât nu-mi dădeam seama cum am ajuns cu capul înfipt în pământ. Iar momentul în care faţa mea a intrat în contact cu solul, a fost ireal, nu-mi venea să cred că se întâmplă. M-am ridicat imediat şi am evaluat pagubele. Eram lovit peste tot, în jurul unui ochi, pe ambele antebraţe, un braţ, umăr şi la un genunchi. Mai era şi ecranul telefonului spart uşor dar asta era ultima mea grijă. Încercam să văd dacă am ceva rupt, dacă este vreun os ieşit prin piele, dacă pot merge. Mi-am făcut şi un selfie pentru a vedea cât de gravă este lovitura la faţă.

Cum m-am pus în cap în zona Şiria, judeţul Arad. Selfie cu lovitura

Nu arătam prea bine. Am continuat să alerg uşor până le-am prins din urmă pe fete şi le-am rugat să-mi toarne apă, să mă spăl. În scurt timp i-am ajuns şi pe băieţi. Ciprian mi-a propus să merg cu ei la pensiune, unde să mă spăl cu săpun şi să cerem spirt sanitar. Proprietarii pensiunii mi-au oferit tot necesarul şi am reuşit inclusiv să fac un duş în camera lui Ciprian. Încă nu-mi venea să cred că pot merge şi că nu am nimic rupt, după o căzătură atât de puternică.

După cum probabil ştiţi, Ciprian include aceste alergări din weekend sub numele naTura Altfel. Dar aceasta a fost o ediţie specială pentru mine. S-a numit căzăTura Altfel. Pentru a face în continuare haz de necaz, m-am gândit să-mi dedic şi o melodie:


Totuşi, arătam ca după război. În nici un caz nu puteam să mă întorc singur spre casă. Aşa că Ioana mi-a propus să merg în Arad şi să dorm la prietenul ei peste noapte, deoarece a 2-a zi ei mergeau la Timişoara. Am acceptat bucuros oferta. Ciprian ne-a dus cu maşina până la Arad şi s-a întors înapoi la Şiria.

Am ajuns acasă la Dan, prietenul Ioanei. Aici am fost întâmpinat cu respct şi ospitalitate. După ce i-am povestit pe scurt ce am păţit, am aflat că el este biciclist, că a pedalat 400 de kilometri şi urmează să participe la o cursă de 600 km. După ce am luat două doze de anestezic Silva, ne-am pregătit de culcare. Dar înainte de asta, Dan s-a oferit să-mi bandajeze rănile şi să pună Rivanol.

În sfârşit venise momentzul mult aşteptat, să mă întind în pat şi să dorm. Dar nu era aşa de simplu. Mă durea indiferent pe ce parte încercam să dorm. Până şi culcat pe spate, mă dureau mâinile când le întindeam pe lângă corp. În aceste condiţii, deşi eram rupt de oboseală şi îmi era foarte somn, am reuşit să adorm după vreo 2 ore de disconfort total.

A 2-a zi m-am trezit cu starea denumită simbolic "ca lovit de tren". Dan m-a întâmpinat cu cafea şi am mai stat de vorbă, aşteptând alţi doi prieteni care să ne ducă la Timişoara. Am fost plăcut surprins când au venit, deoarece erau Eva şi Robert, pe care-i ştiam de la Maraton Arad. După ce le-am povestit şi lor despre peripeţia mea, am urcat în maşină, cu destinaţia "Home sweet home"...


Câteva gânduri de final

Chiar dacă mi-am păstrat stilul de a scrie, nu vă lăsaţi înşelaţi. A fost o accidentare serioasă, un impact puternic cu solul la o viteză foarte mare. Faptul că eu glumesc şi nu mă plâng într-un mod exagerat, nu înseamnă că sunt bine. E posibil ca alergarea să-mi fi crescut toleranţa la durere. Nici nu vreau să mă gândesc cum s-ar simţi cineva obişnuit doar cu confort şi condiţii bune de viaţă. Acum rănile s-au întărit. Dar în seara accidentării, arătam aşa:

Cum m-am pus în cap în zona Şiria, judeţul Arad. Accidentare Şiria

Cel mai mult mă deranjează accidentarea de la genunchi. Cum s-a întărit rana, tinde să se spargă dacă îndoi genunchiul. Iar când merg, nu ştiu dacă mă doare de la rană sau e ceva mai grav. Şi da, nu mă deranjează atât de mult faptul că organismul meu este tot spart. Mă deranjează faptul că pentru o vreme nu voi mai putea alerga.

În următoarea perioadă trebuia să particip la câteva competiţii. Eu încă sper să-mi revin până atunci dar încerc să fiu realist. E posibil să nu pot participa la ele. Până acum am achitat taxa la Runsilvania Wild Race şi Maratonul Dacilor. M-am înscris şi la Ciucaş X3 dar încă nu am plătit taxa. O voi face doar dacă voi considera că sunt în stare să particip. Iar pentru a alerga 105 km pe dealuri, cu 5000m diferenţă de nivel, ar fi bine să nu merg şchiopătând la linia de Start.

În orice activitate există riscuri. Nimic nu este sigur. Eu unul prefer să-mi asum riscul de a mă bucura de pasiunea mea în loc să stau temător într-un colţ, ca nu cumva să se întâmple ceva rău. Iar după această experienţă, ştiu sigur că voi aborda cu mai multă atenţie coborârile. Şi da, cădem, ne ridicăm şi mergem mai departe. Asta-i o lecţie de viaţă, nu e vorba doar despre alergare....

Cum m-am pus în cap în zona Şiria, judeţul Arad. Harta

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Recomandări