Sâmbătă, 12.07.2014, ne-am bucurat de aventură în natură în zona Charlotenburg - Buzad, judeţul Timiş. A fost un fel de întoarcere în timp şi spaţiu, deoarece în februarie mai alergasem în această regiune, pe traseul Charlotenburg - Altringen - Bogda - Sintar - Comeat. Dar atunci a fost precum o plimbare uşoară, pe un drum clar, între localităţi. Acum a fost... altfel. Am avut parte de un traseu mult mai frumos, cu mai multe peripeţii...
Până la Charlotenburg am ajuns cu pilotul automat, Cristina Jeberean, despre care vă spuneam în articolul referitor la cum am alergat 61 km alături de Vasile Stoica pe traseul Timişoara - Lugoj. În maşină l-am cunoscut şi pe Marius, care venea pentru prima dată cu noi. A spus că vrea să alerge şi el tura lungă, de aproximativ 18 km. De curiozitate l-am întrebat care a fost cea mai mare distanţă alergată până atunci. Iar după câteva calcule, au rezultat 6225 de metri. Nu ştiam dacă va reuşi să alerge 18 km, mai ales că era şi ceva diferenţă de nivel. Dar ca de obicei, nu poţi afla decât dacă încerci. Aşa că i-am urat mult succes!
După ce am ajuns în locul de pornire, am făcut clasica poză de grup după care am luat-o la fugă.
Pe primii kilometri am alergat cu Cristina Jeberean, care era foarte grăbită şi i-a lăsat pe restul în urmă :). Ne-a ajuns şi Cosmin Iliuc la un moment dat dar nu a stat mult cu noi pentru că a luat-o pe arătură, la propriu. Mai exact, s-a decis să alerge pe un alt traseu decât noi. Şi dus a fost...
Când am ajuns în Buzad, am descoperit cele mai bune geluri pentru alergare, care creşteau în pomi pe marginea drumului. Este vorba de prune, multe prune. Aşa că am realimentat din plin. Eram relaxat, ştiam că aveam şerveţele în rucsac, nu-mi făceam griji referitor la "efecte adverse".
La ieşirea din Buzad, fetele s-au întors, pentru a completa traseul scurt iar eu, Ciprian, Val şi Marius am continuat pe traseul lung. După câteva indicaţii primite de la un localnic, ne-am aventurat în "necunoscut"... până când am realizat că ne-am abătut de la traseu. Atunci, bătrânii tribului, specializaţi în georgrafie, s-au reunit într-o şedinţă de urgenţă...
După cum vedeţi în poza de mai sus, nu mă aflu printre experţii în orientare. Dar am alte calităţi, de exemplu hărţi offline pe telefon :). Iar acest aspect, combinat cu o baterie mobilă de 5000 mAh îmi dă şanse destul de mari să nu mă rătăcesc. Dar voi reveni mai încolo la aceste detalii. Momentan, înţelepţii tribului au găsit "drumul cel bun". Bine, a fost aproape bun. Cum v-am obişnuit, la toate alergările prin natură, există un factor care ne dă emoţii... stânele de oi cu câini. Cum noi alergătorii suntem doar piele şi os iar oasele sunt mâncarea preferată a câinilor... ştiţi povestea.
Aşa că am ocolit elegant turma de oi. Însă a existat şi un curajos printre noi, Vali, care a ţinut neapărat să facă un selfie pe care să-l posteze imediat pe Facebook. Dar nu a ieşit aşa cum se aştepta...
Nu, Vali nu a fost devorat de câini. Nu la asta mă refeream. Nu i-a ieşit aşa cum se aştepta pentru că nu avea semnal, implicit nu a putut posta selfie-ul pe Facebook. Însă asta nu era singura problemă, pardon, situaţie. Cum nu era semnal în zonă, nici hărţile online de pe telefoanele lor nu funcţionau dacă nu aveau deja salvată regiunea respectivă în memoria temporară.
Aşa că am mers pe încredere o vreme până am intrat în pădure şi a început partea "interesantă". O ştiţi, e prietena cea mai bună a alergătorului de plat... panta, la deal. Ne-am bucurat de ea cu sufletul la gură, la propriu şi ni se părea amuzant cum luna viitoare vrem să participăm la două competiţii montane.
Totul a fost frumos până am ajuns la o răscruce cu 5 poteci care o luau în direcţii diferite. După ce ne-am sfătuit, am ales o potecă. Dar pentru a fi sigur, mi-am activat super-puterea mea secretă, de care aproape că şi eu uitasem... hărţile offline. Acel moment era cumva ironic. Eu eram cel mai puţin experimentat la orientare dar le spuneam exact pe unde trebuie să alergăm şi în ce direcţii sunt satele din apropiere. Uşor, deşi era greu, am ajuns la un drum forestier.
Urmându-l, am observat pe hartă că ne abatem din nou de la traseul iniţial şi că în loc să ajungem în Bogda şi să continuăm spre Altringen, în acel moment ne îndreptam direct spre Charlotenburg. Dar nu era nimic neobişnuit. Unul dintre motto-urile turei altfel este: "Realitatea de la faţa locului este altfel decât planul iniţial!". Aşa că am continuat să alergăm spre Charlotenburg, asumându-ne că nu vor fi 18 kilometri. Când am văzut că se adună vreo 15 kilometri, pe ultima parte am decis să cresc viteza. Dar tot auzeam un zgomot de fundal şi nu-mi dădeam seama ce este. Simţeam exact senzaţia de la un maraton, când eşti pe ultimele sute de metri şi cineva încearcă să te depăşească. Când mă uit mai bine, era Vali Mureşan, într-un sprint de zile mari. Am încercat să ţin pasul cu el dar nu am reuşit şi în final m-a întrecut. Trebuie să recunosc, sprintul nu este punctul meu forte. Ulterior am primit şi poza cu Vali, după ce m-a întrecut...
În scurt timp am ajuns la final iar eu şi Vali am mers la... ăăă... cum să o spun elegant? Gata, am găsit formularea diplomatică... ma mers la bodega satului pentru a ne lua cupele de învingători, de 0,5L. Cum ne-am simţit foarte învingători, ne-am luat câte două, să fim siguri.
Cu această ocazie l-am felicitat pe Marius care a reuşit să alerge aproximativ 15 kilometri, cu diferenţă de nivel şi nu părea afectat deloc. Este clar că şi el are potenţial pentru viitor. Am felicitat-o şi pe Loredana, o fată care venise şi ea pentru prima dată. Sperăm că v-a plăcut şi veţi reveni la noi alergări prin natură!
După ce am învins cupele păcii, am plecat spre Altringen, pentru un ultim obiectiv, poate cel mai greu. Am mers la o pensiune pentru a lua masa. Aici am fot întâmpinaţi de oameni ospitalieri iar mâncarea a fost excelentă. Cu o seară înainte îi făcusem masaj de răcire după efort lui Cipran Ştefănescu, aşa ca masa mea a fost asigurată din "rodul muncii". S-a nimerit perfect pentru că portofelul meu nu se afla cu mine în acel moment. Mulţumesc, Ciprian şi te mai aştept la masaj ;).
Pe lângă bucatele excelente, la acea pensiune era o atmoseferă superbă. Muzica era asigurată de ciripitul păsărelelor şi al altor vieţuitoare. Nu puteam să-mi doresc un final mai bun după o alergare...
Pentru sâmbăta viitoare, de la ora 11, Ciprian a planificat o alergare pe traseul Foeni > Cruceni > Graniceri. Eu încă nu ştiu dacă voi ajunge, deoarece am altceva planificat în acel interval orar. Cei interesaţi se pot alătura pe pagina de Facebook a evenimentului!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu