Tanarul de 46 de ani, Olimpiu Porumb, ne spune secretul tineretii lui

Ieri am publicat acest articol în care prezentam două persoane de 46 de ani, complet diferite ca înfăţişare, Olimpiu Porumb şi Philip Seymour Hoffman. Spuneam că diferenţa a făcut-o stilul de viaţă al fiecăruia. Este un exemplu clar că alegerile pe care le facem ne influenţează viaţa.

Dar nu întâmplător m-am gândit la acea comparaţie. În ultima perioadă am avut ocazia să stau de vorbă cu Olimpiu, la alergările prin natură pe care le-am făcut în weekend-uri. Mi-a plăcut mult pasiunea cu care povestea despre alergare şi cum i-a îmbunătăţit viaţa. Am simţit că este o poveste capabilă să inspire multă lume, aşa că l-am rugat să-mi dea mai multe detalii pentru un articol pe blog. Mă aşteptam să fie o poveste frumoasă... dar ce mi-a trimis m-a emoţionat profund...

Înainte de a vă prezenta povestea lui, vreau să fac o scurtă introducere. În primul rând, unii dintre voi ştiţi povestea mea. În ultima vreme nu m-am mai simţit special pentru ce am realizat atunci. Văzând exemplul lui Olimpiu şi al altora, care au ales să-şi schimbe viaţa în bine, mă bucur din nou că fac parte din această categorie de oameni. Dar azi nu este vorba despre mine...

Olimpiu este un reprezentant devotat al clubului Alergotura. Latura socială din cadrul acelui club l-a ajutat să-şi menţină noul stil de viaţă. Care au fost motivele pentru care a ales schimbarea şi cum a reuşit, ne spune chiar el:

Dreptul la replica: dreptul la optiune!

Florin a reusit sa ma surprinda! Fusesem avizat cu o seara inainte ca va urma ceva surprinzator, dar nu stiam ce. Odata cu avizul, Florin m-a intrebat daca as putea sa scriu cateva fraze despre cum mi-am schimbat modul de viata, pentru a le publica pe blogul sau. Am acceptat cu placere, nu in fiecare zi esti rugat de bloggeri cunoscuti si urmariti in comunitatea de alergatori sa scrii despre experientele tale.

Cum ziceam, sunt surprins. Florin a reusit sa ma surprinda prin asocierea sa de idei: Oli – 46 ani – Philip Seymour Hoffman – stiluri de viata diferite. Habar nu am ce stil de viata a avut marele actor Philip Seymour Hoffman (imi promit sa cercetez!) si nici nu voi comenta despre asta, ma voi rezuma la a-mi tine promisiunea fata de Florin si sa scriu despre mine si schimbarea prin care eu trec.

Va voi dezamagi (cel putin in prima faza): nu am slabit datorita alergarii, schimbarea initiala a stilului meu de viata nu a avut de-a face cu alergarea. Sau poate a avut... dar hai sa dam filmul inapoi.

In octombrie 2012 aveam 44 de ani si 105 kg. Nu am fost niciodata un tip firav, cei care ma stiu din copilarie pot chiar sa confirme contrariul: cand jucam fotbal, in spatele blocului, stateam in poarta. In liceu am facut multa miscare: aveam un sprint de invidiat, jucam fotbal de trei ori pe saptamana (centru atacant, greu de marcat sau prins) dar niciodata nu am facut casa buna cu anduranta... Dupa stabilirea la Timisoara la terminarea facultatii si angajare am inceput sa ma concentrez asupra jobului si sa ma misc din ce in ce mai putin. Anii 90 si schimbarile din societate isi puneau amprenta negativ asupra mea: 75 – 80 – 85 – 90 kg. Stabilizare. Au urmat copii, schimbari de job, delegatii, calatorii ... stiti si voi, nu mai insist... 90 – 95 – 100 – 105 kg.

Apoi a inceput SCHIMBAREA. La mine schimbarile sunt bruste, de pe o zi pe alta. Asta e in totala contradictie cu felul planificat si detaliat in care functionez ca si „fecioara” autentica... Dar o serie de decizii importante in viata au fost bruste, iar planificarea a venit dupa acel moment... (celor care vor sa intre in detalii pe subiectul deciziilor luate intr-o secunda le recomand „Blink” – Malcom Gladwell).

Ce m-a facut sa imi schimb modul de viata?

- Criza mijlocului vietii

-Proaspata citire a cartii „Musai List” a lui Octavian Pantis

-Faptul ca am incercat sa alerg 1 km in ziua in care fiica mea Ana aniversa 14 ani si am abandonat dupa 800 de metri

-Aveam in jurul meu exemple de oameni mult mai activi, la o varsta mai mare ca a mea: colegii si prietenii mei Radu „Pol” Papadopol si Marian Coroiu alergau la aproape 50 de ani si erau OK.

-Verificarea anuala a tensiunii arteriale m-a gasit cu 180/100!

-Copii mei vor copia modelul de viata pe care il vad la parintii lor si setul de valori asociate

-Toate de mai sus, dar probabil ca a fost un moment in care realizezi ca ai o singura viata, ca aceasta e finita si ca ar fi bine sa profiti la maxim de ea, ca e alegerea ta sa o faci cu zambetul pe buze sau incruntat si incrancenat! Pentru mine acel moment de cumpana a fost in 9 octombrie 2012 la ora 20:00. (De altfel o zi memorabila si pt Florin Chindea – La multi ani!)

Ce a urmat a fost simplu si planificat: o vizita la nutritionist, o vizita la cardiolog, schimbarea modului de alimentare (mai mult „verde” si mai putin „rosu” si „alb” si nimic dupa ora 18:00), multa miscare (inot, 3x2km pe saptamana si mers rapid pe banda, bicicleta) si multa vointa. Nu stiu cum s-a simtit domnul Philip Seymour Hoffman la reabilitare dar eu sunt sigur ca am trecut prin trei zile de sevraj alimentar, undeva prin noiembrie 2012. Dar a meritat: de Craciunul lui 2012 ajunsesem la 90kg. Am sarbatorit momentul cu o alergare usoara de 10km, pe banda. Durere in gambe, dar o durere placuta si prima doza de endorfine.

In ianuarie 2013 am inceput sa alerg afara, sa citesc despre alergare, forma, pace, descult, incaltari, born-to-run, blogurile lui Florin Chindea, Andrei Rosu, Dragos Ciobanu. Apoi a venit primul challange: sa alerg si sa termin un Semimaraton. De ce? Probabil asa functionez eu: trebuie sa-mi demonstrez ca pot face lucruri care par imposibile. De ce? Pentru ca daca nu am facut-o la 25 de ani probabil ca, cea mai buna oportunitate e sa o fac la 45. De ce? Nu va asteptati la un raspuns logic la aceasta intrebare, el nu exista. Pentru ca pot!

Odata hotararea luata (brusc, ca de obicei) si anuntata prietenilor pe FB, ca orgoliul sa nu ma lase sa-mi schimb decizia, am inceput pregatirea pentru semi-ul de la Arad. O cursa speciala caci urma sa alerg de trei ori prin fata Liceului unde am studiat, ca o intoarcere in timp, catre timpurile in care anduranta insemna maxim 1000 de metri alergati la ora de sport a Doamnei Profesoare Stefania Blandu.

Doua luni de pregatire, program luat de pe internet (myasics.co.uk), zambete, durere, transpiratie, incurajarile familiei si prietenilor, caldura din ziua concursului, imbratisarile tatalui si fiului meu la finish: 2h19m – endorfine si lacrimi de bucurie la final. 14 iunie 2013.

24 mai 2013: Philip Seymour Hoffman Checked Into Detox for Heroin Abuse. Oare ce-l facuse sa se re-apuce de droguri dupa 23 de ani?

Apoi am descoperit Alergotura iar alergarea a devenit parte din modul de viata. „Fiecare zi in care pot sa alerg e un dar” a devenit motto-ul purtat pe tricoul de membru al acestui club de alergatori amatori. Fiecare tura in oras sau in naTura a fost un bun prilej de a lega prietenii si a consolida relatii cu oameni care au aceeasi pasiune. La sfasitul lui 2013 schimbarea era evidenta: un tonus mult mai bun, 88kg, uitasem de raceli, mancam cat imi trebuia si cand imi trebuia (evident ca nu mai simteam nevoia sa mananc dupa 18:00) si reusisem sa alerg semimaratonul de la Timisoara sub 2h. Intelesesem ca automobilul e pentru deplasari mai lungi de 20 de km, ca intre 10 si 20km e potrivita bicicleta, ca se poate alerga prin Timisoara 5-10km, iar ca pana la magazinul din colt se merge pe jos, nu cu masina... Simpla si sanatoasa schimbare de paradigma in evaluarea mijloacelor si distantelor.

16 martie 2014: am terminat primul meu maraton, cel de la Barcelona, trecand linia de finish, ca si la primul semimaraton de mana cu fiul meu Dan. Bucurie, endorfine ... stiti voi... O minunata incununare a celor 5 luni (sau 550km, sau 57h25 de alergare) de pregatire, durere, determinare, dorinta pentru 4 ore si 46 de minute de alergare prin cel mai frumos oras al Mediteranei.

Ieri, in timp ce alergam, un taxi a oprit langa mine, la trecerea de pietoni. Il stiam pe taximetrist, un luptator care si-a schimbat si el viata si inca si-o mai schimba. Mi-a zis: „felicitari, ti-ai dat viata inapoi cu 20 de ani”. As fi bucuros daca as avea inca 20 de ani in care sa pot continua ceea ce fac azi.

Florin, nu stiu cat de motivational e pentru altii aceasta relatare a schimbarii pe care o traiesc. Se poate ca pe unii sa-i scoata din casa pentru o alergare – ar fi o mare multumire, caci de obicei asta e partea cea mai grea la o alergare. Pentru unii toate astea pot fi doar banalitati – sunt OK si cu aceasta perspectiva. Felul in care ne traim viata e pana la urma o optiune personala. Trebuie doar sa ai curajul sa optezi!

P.S.

Philip Seymour Hoffman este unul dintre actorii mei preferati si nu doar dupa moartea sa. E pacat ca optiunile lui din ultima perioada a vietii l-au oprit sa ne mai daruiasca din harul lui.

Multumesc,

Oli Porumb