luni, 2 martie 2015

Depresie, succes, autosabotaj şi alergare. Poveste personală

Depresie, succes, autosabotaj şi alergare. Poveste personala

În acest articol spuneam: "Pe viitor, vizualizez acest blog având nucleele principale în alergare şi masaj dar în acelaşi timp, oferind informaţii despre sănătate şi dezvoltare personală. Dar această latura va fi axată strict pe experienţele mele de viaţă şi pe depăşirea blocajelor mentale pe care le-am avut în trecut. Voi face şi referiri la teorii din cărţi, însă doar după ce le-am înţeles sau le-am trăit pe propria piele.

Şi nu în ultimul rând, voi scrie despre toate greşelile pe care le fac şi din care am de învăţat. În acest fel, sunt un cobai pentru voi şi putem învăţa împreună din greşelile mele."
.

În ultima perioadă am reuşit să-mi dereglez ceasul biologic. Iar cauza te va surprinde... Cred că este vorba despre autosabotaj şi teama de succes. De mic am fost obişnuit să fiu mediocru şi să am o mentalitate sărăcăcioasă. Am fost modelat pentru a ajunge un angajat ascultător. "Problema" însă a fost mereu necesitatea mea naturală de libertate.

Depresie, succes, autosabotaj şi alergare. Poveste personala. Hercules Maraton

După ce am depăşit toate barierele impuse de familie şi societate, am rupt lanţurile mentale şi mi-am luat destinul în propriile mâini. Mai exact, am început să evoluez în domeniul masajului. După ce am lucrat la câteva saloane de masaj, am reuşit în sfârşit să fiu liber, să lucrez pe cont propriu, fără să am un şef sau un program fix. Deşi începeam să am succes, ceva interesant s-a întâmplat. Am început să mă culc foarte târziu şi să mă ridic din pat şi mai târziu. Toate acestea pe o bază depresivă. Nu avea nici o logică. În sfârşit viaţa mea începea să fie frumoasă. Şi totuşi, subconştientul meu era obişnuit cu mine cel incapabil de succes. "Eul" meu din trecut făcea tot ce se putea pentru a nu fi anihilat.

Este prima dată când scriu acest lucru dar în ultimii ani am fost în depresie majoră. Şi nu mă refer la deprimare. Acea depresie care nu te lasă să te bucuri de nimic şi nu te poţi aprecia, indiferent de reuşite. Probabil alergarea mi-a salvat viaţa. A fost primul pas spre câte o doză de fericire. Am descoperit-o în momentul în care viaţa mea nu avea nici un sens. Încă eram în etapa în care mă simţeam vinovat pentru că nu reuşeam să mă încadrez în modelul social pe care familia îl credea de succes. Nu reuşeam să fiu "un bun angajat" şi nu simţeam că trăiesc viaţa aşa cum vreau.

În loc să accept dorinţa de libertate, o consideram ceva greşit...

- Cum să-ţi doreşti să fii liber într-o lume a sclavilor? TREBUIE să faci o Facultate, să te angajezi şi să întemeiezi o familie. Asta e singura cale! Nu vezi că aşa face toată lumea? NU AI VOIE să fii diferit!!!

- Dar EU sunt unic, de ce să urmez turma? Sunt liber să-mi trăiesc viaţa aşa cum vreau!

- NU SE POATE!!!

... Şi uite aşa până şi un spirit liber poate fi pus la pământ dacă îi repeţi de suficiente ori că viaţa trebuie trăită în "colivie". De fapt, de multe ori mă simţeam precum un leu închis în cuşcă. Îmi doream să zburd în habitatul meu natural dar stăteam închis în sistemul de valori al altora. De la stadiul meu de om liber, am ajuns să mă consider o victimă (având o atitudine toxică pentru evoluţie). Am ajuns să cred că EU NU POT să fiu deosebit şi că TREBUIE să mă încadrez în tipare. Acest stadiu m-a ţinut în depresie mult timp, până dorinţa mea arzătoare interioară a ieşit la suprafaţă.

Ca o paranteză, iată un video inspiraţional despre cum SE POATE:


Îţi voi spune un secret... Niciodată nu a fost vorba de performanţă în domeniul alergării. A fost doar o cale de auto-cunoaştere, un indicator al propriului potenţial. O spun pentru că m-am lovit de multe reacţii răutăcioase, mai ales în perioada când am obţinut performanţe la alergare. Nu, nu sunt mai bun decât alţii! Şi nu, simplul fapt că prin antrenament ajung să obţin nişte rezultate nu mă face să fiu mai presus decât altcineva. Fiecare om duce propria luptă, cred că este nevoie de mai multă încurajare în lumea asta! Sunt destui care să te descurajeze, fără să-ţi ştie povestea, fără să te înţeleagă cu adevărat...

Iar acum, sunt în cea mai proastă formă din toată perioada în care am alergat serios. "Eul" meu din trecut a câştigat mai multe bătălii. E atât de uşor să te re-identifici cu tine cel mediocru. Este atât de simplu să revii la obiceiuri proaste. Acum simt că sunt din nou la început. Tot ce am realizat în trecut nu mai contează. Încerc să renasc, acum, în fiecare clipă din prezent.

Depresie, succes, autosabotaj şi alergare. Poveste personala. Ciucaş


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Recomandări