miercuri, 25 februarie 2015

Invitaţie la Maratonul Via Maria Theresia, în Munţii Călimani, pe 8 august 2015. Semimaraton, Maraton, Ultramaraton, Mountain Biking, Drumeţie

Invitaţie la Maratonul Via Maria Theresia, în Munţii Călimani, pe 8 august 2015. Semimaraton, Maraton, Ultramaraton, Mountain Biking, Drumetie

Anul trecut am redescoperit natura. În primul rând, datorită alergărilor organizate de Ciprian Ştefănescu, denumite naTura Altfel iar în al 2-lea rând, cu ajutorul competiţiilor de alergare montană. După ce am depăşit etapa în care mă interesa strict performanţa pe plat, am înţeles că alergarea nu înseamnă doar 42 de kilometri alergaţi cât mai rapid pe asfalt. Acest fapt a dus la două consecinţe. Mai întâi, nu m-au mai interesat rezultatele de la maratoanele pe plat. Apoi, am fost tot mai atras de ultra-running, preferabil montan. Am înţeles că este un sport total diferit faţă de ce făceam eu înainte. Şi trebuie să recunosc, mă simt din nou la început. O provocare o reprezintă antrenamentul cu diferenţă de nivel prin Timişoara. Însă am privilegiul de a locui într-un bloc cu 10 etaje. Deci, se poate :)!

În ultimul timp concursurile de trail-running au cunoscut un avânt considerabil, iar calendarul competiţional se îmbogăţeşte constant de la un an la altul. Aproape fiecare masiv muntos important a ajuns să găzduiască un concurs de alergare şi/sau de bicicletă. Voia bună, bucuria mişcării, emoţia premierii şi frumuseţea peisajului constituie apanajul fiecărui astfel de concurs.

Invitaţie la Maratonul Via Maria Theresia, în Munţii Călimani, pe 8 august 2015. Semimaraton, Maraton, Ultramaraton, Mountain Biking, Drumetie. Peisaj

Invitaţie la Maratonul Via Maria Theresia, în Munţii Călimani, pe 8 august 2015. Semimaraton, Maraton, Ultramaraton, Mountain Biking, Drumetie. Peisaj Montan

Nici Maratonul Via Maria Theresia nu face excepţie de la aceste atribute - desfăşurat în nordul ţării, în Munţii Călimani, având un nivel de dificultate moderată deoarece traseul urmăreşte preponderent curba de nivel - această competiţie deschide panorame de un pitoresc aparte asupra provinciilor istorice Bucovina şi Ardeal, realizând în acelaşi timp trecerea din una în alta.

Câteva peisaje frumoase găsiţi şi în acest video:


Specificul şi atuul acestui maraton rezidă în suprapunerea traseului competiţional pe un drum istoric, care datează de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi care a rămas în memoria oamenilor sub numele de Drumul Mariei Theresia. Pe parcursul unei veri întregi acest drum istoric a fost amenajat şi marcat pe o distanţă de 42 de km, de voluntarii asociaţiei Tăşuleasa Social. Actualmente, Via Maria Theresia constituie cea mai lungă potecă tematică din ţară şi, în acelaşi timp, este singurul traseu de maraton cu marcaje permanente (stâlpi cu plăcuţe reflectorizante, amplasaţi din 100 în 100 de metri – astfel încât nimeni să nu se poată rataci pe acest traseu, pe timp de zi sau de noapte). În plus, la acest maraton îi puteţi cunoaşte mai bine pe voluntarii Tăşuleasa Social, cei care au şi promovează o adevarată şcoală a voluntariatului în România.

Pe 8 august 2015, sunteţi bineveniţi pe Via Maria Theresia, pentru a participa la cea de-a doua ediţie a maratonului omonim, organizată de Tăşuleasa Social în parteneriat cu Raiffesen Bank România.

Invitaţie la Maratonul Via Maria Theresia, în Munţii Călimani, pe 8 august 2015. Semimaraton, Maraton, Ultramaraton, Mountain Biking, Drumetie. Start Alergare

Invitaţie la Maratonul Via Maria Theresia, în Munţii Călimani, pe 8 august 2015. Semimaraton, Maraton, Ultramaraton, Mountain Biking, Drumetie. Start Biciclete

Puteţi alege între 4 probe diferite: semi-maraton (21 km cu 728m diferenţă de nivel cumulată), maraton (42 km cu 1671m diferenţă de nivel cumulată), ultramaraton (80 km cu 4600m diferenţă de nivel cumulată), mountain-biking (42 km cu 1671m diferenţă de nivel cumulată) şi un program de drumeţie ghidată pe 4 segmente diferite ale drumului istoric.

Pentru cei mai buni la fiecare probă şi fiecare categorie de vârstă, respectiv feminin/masculin există premii atractive, iar după competiţie este asigurată masa pentru toţi sportivii.

Doar traseul de ultramaraton este unul circuit, pentru toate celelalte probe traseele fiind transversale. Spre deosebire de ediţia precedentă, anul acesta se percepe şi o taxă de participare, care nu este însă foarte mare şi care reprezintă, în fapt, o donaţie pe care Tăşuleasa Social o va face mai departe - toţi banii strânşi urmând a fi direcţionaţi spre cluburi şi asociaţii sportive pentru a sprijini dezvoltarea sporturilor în rândul copiilor şi tinerilor fără posibilităţi materiale.

Pentru mai multe informaţii şi pentru înscriere puteţi vizita www.via-maria-theresia.ro.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Recomandări