Alergare prin ploaia torentiala din Timisoara. Inundatii cu endorfine

Sursa foto: www.techi.com

În articolul de ieri scriam despre cartea lui Kilian Jornet, Sa alergi sau sa mori. Jurnalul unui campion. Inspirat de acel titlu, am ieşit la alergare pe ploaia torenţială care cădea peste Timişoara. Să alerg sau să mor? Nu! Pentru mine un titlu potrivit în acel moment era Să alergi sau să te uzi leoarcă. Jurnalul unui "dus cu pluta".

Dar mie mereu mi-au plăcut condiţiile extreme. Am participat la Iron Man Oradea pe o temperatură de +39 grade Celsius, am alergat pe timp de iarnă, încălţat sau desculţ prin zăpadă şi recent m-am bucurat de nişte împachetări cu nămol. După cum spuneam, este vorba doar de testarea limitelor organismului uman sau ale comodităţii. Întodeauna vremea pare mai urâtă privită din spatele geamului. Şi nu din cauza vremii, ci din cauza gândurilor negative care-ţi "inundă" percepţia. Pentru adaptarea la diferitele condiţii exterioare, există o metodă eficinetă, călirea organismului, aşa că vom putea înfrunta orice condiţii meteo. Eu aseară am beneficiat de călirea cu aer rece şi apă, în acelaşi timp. Oportunitate unică, doar acum, călire 2 în 1 :)).

Am ieşit aseară nu doar de dragul de a fi Aqua Man. Am ieşit pentru că aşa mi-au spus ouăle...

Nu ştiu la ce v-aţi gândit voi, dar eu mă refeream la mesajul din poza de mai sus. Se potriveşte şi cu Aleargă sau mori. Ploaia era ceva exterior... Dar eu urmăresc modificările interioare, mai exact, pe cele de la nivelul ţesutului meu adipos, care în ultima vreme a început să-mi facă vizite în zona abdominală. Să traduc? Într-un interval de aproximativ 2 luni, în care mi-am permis să beau bere şi să mănânc mult, m-am îngrăşat. A fost o perioadă frumoasă, pe care nu o regret. Dar nu puteam să o ţin mult timp aşa. Prin urmare, am reînceput o nouă perioadă de slăbire. De această dată nu mai am senzaţia pe care o aveam când am slăbit 21 kg. Atunci era o experienţă nouă, nu-mi venea să cred că pot slăbi. Acum nu mai simt nevoia să fac poze cu cântarul, ştiu că voi slăbi şi urmez aceeaşi metodă ca data trecută. Deci, nimic nou. Un scurt indiciu, aplic o alimentaţie raţională, însumând maxim 1500 kCal/zi, fiind sigur că am toţi nutrienţii (micro şi macro), în combinaţie cu alergări de minim două ore (o dată la două zile) la viteza la care am ritmul cardiac pentru ars grăsime. Am scris pe tema asta aici.

Dar să revenim la ploaie. Ieri aveam planificată alergarea de două ore. Şi cum nu am făcut-o mai devreme, a trebuit să o fac mai târziu. Conform zicalei "mai bine mai târziu decât niciodată", am ieşit pe la ora 20, când ploaia era serioasă. Serios, nu spunea glume. Mi-am luat echipamentul de înot, pardon, de alegare, pe care l-am considerat optim în aceste condiţii. Mai exact, unul care SĂ SE ude. Singura piesă importantă a fost căciula izolantă, pentru a nu elimina prea multă căldură din organism la nivelul capului. În rest, tricou şi geacă de alergare, pantaloni colanţi lungi şi pantofii Adidas Adi Zero Ace 3M. Aceşti pantofi sunt atât de subţiri şi cu găurele la nivelul pânzei încât pleci liniştit prin apă, fără să încerci să mai ocoleşti bălţile. Este un avantaj psihologic important. Nu încerci să eviţi inevitabilul, faptul că te vei uda din cap până în picioare.

În câteva minute m-am acomodat cu vremea iar eu şi ploaia am devenit o singură entitate. Nu era nici o dramă, doar bucuria alergării. Singura grijă o aveam referitor la gradul de impermeabilitate al armband-ului în care se afla telefonul cu care-mi monitorizez alergările prin aplicaţia GPS. Armband-ul este acesta şi a fost util, telefonul a supravieţuit. Nici nu vreau să intrăm în discuţii de genul "Dar de ce nu-ţi iei ceas Garmin?". Răspunsul este simplu: Nu vreau! Până rezistă telefonul, nu ar avea rost să dau banii pe alt dispozitiv cu GPS. Există lucruri mai importante pe lumea asta, pe care simt nevoia să dau banii, de exemplu pe fulgi de ovăz sau cursuri de masaj. Un mic indiciu, căutaţi informaţii despre assets şi liabilities, apoi vedeţi în ce categorie se încadrează lucrurile pe care le cumpăraţi. Dar acest subiect este pentru blogul lui Paul Melinte...

Alergând prin ploaie, am observat mulţi oameni cu umbrele, foarte supăraţi pe vreme. Îmi venea să le spun citatul din Seinfeld: "Am stat 9 luni în apă înainte să ne naştem şi acum ne speriem de ploaie?". Dar i-am lăsat să mă vadă ciudat (chiar dacă stăteau bine cu vederea) şi mi-am continuat alergarea. O senzaţie neplăcută am simţit la un moment dat când ploua atât de tare încât îmi intra apa în ochi iar în combinaţie cu transpiraţia îmi dădea o senzaţie de usturime. Dar m-am obişnuit, am considerat că plâng într-un mod mai ciudat. Oricum, erau lacrimi de fericire din cauza endorfinelor.

Pe final eram atât de ud încât consideram că asta este starea mea naturală. Treceam prin bălţi de parcă nici nu erau acolo. Chiar mă gândeam că numele meu de cod pentru acea seară este Florin Leoarcă iar compoziţia corpului meu este 110% apă. Am alergat cu ecranul telefonului oprit, verificând din când în când ora. Asta a făcut să nu mai ştiu exact când se fac două ore. Aşa că am ajuns prea devreme înapoi în zona unde locuiesc. M-am dus victorios în faţa blocului fiind sigur că timpul este peste două ore. Dar surpriză, aplicaţia îmi arăta 1h:52. Aşa că am continuat alergarea în jurul parcului din apropiere până s-a acumulat timpul propus. Eram mulţumit că am îndeplinit încă un obiectiv din operaţiunea "Fat Burn". Mai exact, aceasta a fost misiunea cu numărul 6. Singura mea dilemă era dacă a ars grăsimea cu atâta apă în jur :)). Neintenţionat, s-au acumulat şi 22.2 km în cele 2 ore. Deşi eu credam că alerg încet, se pare că din cauza ploii, subconştientul m-a făcut să alerg la o viteză puţin mai mare. Naiv acest subconştient, el credea că eu alerg pentru a ajunge undeva unde nu plouă. Dar de ce aş vrea să ajung într-un astfel de loc când tot ce-mi doream era să cânt prin ploaie?

Morala acestei alergări? Nu există condiţii meteo dificile ci doar oameni comozi! Şi bineînţeles, o altă concluzie ar fi legată de temeri. De multe ori în viaţă, stăm închişi în mintea noastră şi privim realitatea printr-un geam. Din spatele acestui geam, totul pare înspăimântător. Asta până ne hotărâm să ieşim şi să vedem realitatea aşa cum e ea. De multe ori este ca ploaia... Deşi ne-ar plăcea să stăm la "căldurică", ieşind afară şi înfruntând condiţii potrivnice... ne călim sufletul...