Alergare cu bicicletele. Timișoara - Săcălaz şi retur. 09.03.2014

Sursa foto: http://www.bagofnothing.com

Prin "alergare cu bicicletele" nu mă refeream la ceva similar cu poza de mai sus ci la o alergare pe lângă biciclete, făra ca măcar să le atingem. Magie, nu? O altă exprimare ar putea fi "am alergat cu bicicletele în spate"... în sensul că ele erau în urma noastră. Bine, gata cu jocurile de cuvinte. Să vă povestesc despre ce a fost vorba. După cum am scris într-un articol anterior, de 8 Martie am alergat pe traseul Bazoşu Nou - Bazoş - digul Timişului - Bazoşu Nou. Planul meu raţional era ca a 2-a zi să mă odihnesc şi să nu ies la alergare. Dar se pare că planurile mele nu se potrivesc cu pofta de alergare a lui Ciprian Ştefănescu, care în dimineaţa zilei de 9 Martie m-a întrebat dacă nu vreau să alergăm pe un traseu pe care urma să-l parcurgă nişte... biciclişti. Bineînţeles că a fost o ofertă pe care nu puteam să o refuz.

Între timp, Ciprian a reuşit să-l corupă şi pe Vali Mureşan, aşa că am stabilit locul de întâlnire comun cu al biciliştilor dar cu 15 minute mai devreme, pentru a lua un uşor avans. Nu ne doream să ajungem în Săcălaz când bicicliştii deja s-ar fi întors. Când am ajuns la locul de plecare, ne-am întâlnit cu câţiva dintre ei. Le-am spus că vom participa şi noi dar fără biciclete. După un scurt moment de surprindere, am stabilit cu ei unde urmează să ne întâlnim în Săcălaz şi am pornit la drum. În acel moment, l-am rugat din tot sufletul pe Ciprian ca pe viitor să nu caute şi evenimente ale motocicliştilor. Nu ne-am fi dorit ca în ziua următoare să ne propună vreun traseu de 200 km prin munţi, doar pentru că i s-ar fi părut interesant.

Când am început să alerg, am simţit că am fost luat prin surprindere cu alergarea asta. Nu apucasem să mănânc în intervalul "corect" de timp dinaintea unei alergări, aşa că pastele cu sos de roşii şi smântână încă se luptau cu stomacul. Dar după o vreme, a fost desemnat câştigătorul, evident, stomacul, aşa că am putut alerga liniştit. Bine, nu foarte liniştit, deoarece alergam pe marginea şoselei şi vedeam tot felul de specimene din specia "şofer". Cel mai periculos "animal de pradă" de pe traseu a fost unul care a trecut la câţiva centimetri de noi, venind din spate... în timp ce noi alergam pe partea stângă. Da, era pe banda opusă şi probabil se grăbea la o întâlnire cu un TIR... sau mai degrabă cu un RIP.

Alte întâmplări deosebite nu au fost pe traseu. Ne-am bucurat de alergare şi am admirat peisajele din afara Timişoarei. Din când în când ne mai uitam în spate, să vedem când vin bicicliştii. Dar nu i-am văzut nici măcar după ce am intrat în Săcălaz. Începeam să ne întrebăm dacă am luat-o pe traseul bun. Ne era greu să credem că am ajuns înaintea lor, chiar dacă ar fi pornit cu 30 de minute după noi (cum am aflat mai târziu). Nu, nu voi presupune şi de data asta că ar fi intrat prin vreun Portal şi ar fi ajuns în altă parte. Undeva, acolo, bicicliştii veneau... câtă frunză, cât asfalt...

Până la urmă am ajuns la locaţia de întâlnire din Săcălaz, unde se afla un singur biciclist rătăcit. Nu ştia nici el unde sunt restul. Aşa că am intrat pe terasa pensiunii unde trebuia să ajungem. Între timp au ajuns şi restul bicicliştilor. Ne-au spus că au plecta cu 30 de minute după noi şi ne-au felicitat pentru alergare. Am mai discutat cu ei despre specificul întâlnirilor lor, despre trasee, distanţe şi altele. Am înţeles că şi ei au ieşiri similare cu cele pe care le avem noi în weekend-uri, pe diferite "coclauri". Discutând despre trseele montane, am înţeles că diferenţa dintre alergători şi biciclişti este că pentru ei coborârile sunt plăcute. După aceste discuţii, le-am urat mult succes în continuare şi am pornit să alergăm înapoi spre Timişoara.

În timp ce treceam prin localitate, ne întrebam oare cum ne percep localnicii. Am presupus că ori ne admiră, ori ne consideră deranjaţi mintal şi încearcă să ne lase în pace. Totuşi, am primit şi încurajări pe drum. Probabil din partea celor care susţin deranjaţii mintal.
La ieşirea din Săcălaz ne-am oprit pentru a face o poză. Însă vroiam să apărem toţi 3, deci aveam nevoie de un fotograf. Am avut norocul de a găsi în apropiere un cetăţean care probabil se întreba cum a ajuns acolo şi de ce. Din motive pur întâmplătoare, îi vom da numele de cod "Cetăţeanul Turmentat". L-am rugat să ne facă poză, iar el, amabil, a acceptat. Iată declaraţia în exclusivitate a lui Vali Mureşan despre acea întâmplare: Cetateanul a fost super corect si ne-a zis: "Off, tocmai pe mine m-ati gasit..." si tot repeta in timp ce incerca sa ne faca poze "stati asa, stati asa, nu miscati!!". Noi eram foarte stabili...

După ce am depăşit şi acest moment greu, i-am mulţumit domnului Turmentat Cetăţeanul şi ne-am continuat alergarea până am ajuns înapoi în Timişoara. Aici, Ciprian ne-a mulţumit pentru aceste momente unice şi a plecat spre casă. Eu şi Vali am trecut pe la o terasă pentru a ne bucura de încă o pasiune comună, pe lângă alergare (v-aţi dat seama, mă refeream la citit), după care ne-am luat rămas bun şi fiecare a pornit pe drumul său, la propriu, fără vreo metaforă.

Dar eu simţeam o nemulţumire. GPS-ul îmi arăta o distanţă de aproximativ 23 km iar până acasă mai aveam maxim 2 km. Aşa că m-am hotărât să alerg 30 km în total şi am inclus şi alte obiective pe traseu. Am alergat până la pista de atletism unde am făcut câteva ture, după care am plecat spre stadionul Dan Păltinişanu. Aici am mai făcut o tură şi m-am bucurat să văd că am acumulat 30 km. O experienţă similară am avut când am tăiat Bucureştiul în două, însă atunci am mai dat ture de Cişmigiu până am făcut 60 km. Deşi alergarea pare ceva monoton, repetitiv, pentru mine fiecare experienţă este unică. Este forma mea de aventură, de descoperire a unor locuri noi, unele în interiorul meu, altele în exterior. Următoarea aventură va fi la Alba Iulia!

Până atunci, observând că încep să scriu aproape depre fiecare alergare, cine ştie, poate mai scriu un articol despre cum am alergat 20 de metri după tramvai sau până la Kaufland şi retur, pentru o găletuşă de smântână. Lăsând gluma la o parte, tot ce vă doresc este să vă bucuraţi de pasiunea voastră, oricare ar fi ea, la fel cum mă bucur eu de alergare, precum un copil care se bucură de jucăria lui... Viaţa este scurtă şi e bine să o trăim cât mai mult. Paradoxal, nu?