După Alba Iulia City Race, câteva zile am avut febră musculară la coapse, mai exact la cvadricepşi. Tot ce-mi doream era să mă odihnesc şi să fac alergări uşoare de recuperare. Am reuşit acest lucru în săptămâna de după concurs. Nici nu-mi trecea prin minte să fac o alergare de 50 km în weekend-ul viitor. Dar Ciprian Ştefănescu mi-a făcut din nou o ofertă pe care nu am putut să o refuz. El este foarte răbdător din câte observ, nu a planificat această alergare a 2-a zi după concursul de la Alba Iulia. S-a gândit că e nevoie de un timp pentru recuperare... Aşa că a organizat-o peste o săptămână...
 |
| Sursa foto: quickmeme.com |
Eu şi Ciprian trebuia să pornim din Coşteiu la ora 12. De transportul nostru până acolo s-a ocupat Răzvan Vlădescu. Pe drum ni se părea amuzant cum pare departe locul unde trebuie să ajungem, deşi mergeam cu maşina. Răzvan a avut şi rol de fotograf înainte de Start. Având în vedere că urma să pornim la o alergare de 50 km printr-o zonă necunoscută (văzută doar pe Google Maps), ne-am gândit că ar fi bine să aibă nişte poze recente dacă după câteva zile trebuie să dea anunţ la dispăruţi.
După ce Răzvan ne-a urat mult succes, am început să alergăm. Planul era să alergăm pe digul Timişului şi să nu pierdem râul din vedere. Un plan frumos, nu? Dar de la primii kilometri ne-am dat seama că apar tot felul de obstacole şi e imposibil să ne teleportăm. Amândoi am ales echipament de alergare în locul celui din Star Trek. Mai încolo urma să realizez că am făcut o alegere bună să iau pantaloni lungi, spre deosebire de Ciprian care a venit în pantaloni scurţi.
Un obiectiv secundar era să evităm stânele cu oi, pentru a ne feri de câini. Un episod amuzant a fost când ne-am trezit în mijlocul unei stâne. Alergam şi am început să observăm multe urme şi excremente de oi. Probabil oile erau plecate în deplasare, spre norocul nostru. Eram într-o stare de negare până când Ciprian a rostit vorbele magice: "Da' ce-i cu atâta lână pe jos?". Ne-am grăbit să ieşim din "zona de risc" şi am alergat mai departe.
Înainte de km 10 eram deja deviaţi de pe traseu. În localitatea Jabăr am cerut indicaţii de la nişte oameni din zonă. Nu eram departe de ruta iniţială, am avut nevoie doar de puţină ghidare. După ce am ajuns din nou la dig, am mai alergat o vreme pe el, până am dat din nou de obstacole. Găseam mult mărăciniş, scaieţi şi alte "bălării" care închideau drumul pe dig. Aşa că a trebuit să alergăm pe unde se putea, în aşa fel încât să nu pierdem digul din vedere. În acel moment am avut o revelaţie referitoare la un al 3-lea sens pentru naTura Altfel: "Realitatea de la faţa locului este ALTFEL decât planul iniţial!". Ciprian a postat şi o poză sugestivă...
Cam aşa a arătat traseul real. După cum spuneam, am avut noroc pentru că mi-am luat pantaloni lungi. Ciprian a avut de suferit prin mărăciniş. Erau momente în care alergam, vedeam că e posibil să dăm de o fundătură dar mergeam mai departe. După care regretam că am mers mai departe şi căutam un loc unde bălăriile erau mai rare, pentru a ieşi de acolo. În acele momente, când făceam câte un pas prin spini, ni se părea foarte amuzant cum iniţial am spus că vom încerca să menţinem 6 min/km. Ne-am dat seama că datorită terenului imprevizibil, acolo se aplică regulile de la trail running. Noi visam că digul va fi acoperit doar de pajişte, eventual cu gazonul tuns pentru noi şi că vom zbura pe acolo. Dar după cum spuneam, realitatea a fost ALTFEL!
Referitor la turme de oi şi câini, doar două întâlniri directe am avut. Prima dată, au ieşit nişte câini la o distanţă rezonabilă şi au început să latre. I-am observat şi i-am evitat. Cu acea ocazie am realizat că datorită lor, am tăiat curba pe care urma să o facem. A doua turmă am observat-o într-un loc unde digul se despărţea în două şi trebuia să facem o buclă. Am evitat acea turmă şi am ajuns la un pod ciudat, făcut peste nişte conducte. Ne gândeam că iar am deviat de la traseu. Dar în ziua următoare, Ciprian a verificat harta şi se pare că numai pe acolo se putea trece. Dar nedumeriri am mai avut pe parcurs. O discuţie tipică suna aşa:
Ciprian: "Crezi că e bine să o luăm pe acolo?"
Eu: "Nu ştiu!"
Ciprian: "Bine, hai să o luăm pe acolo!"
Amândoi: "Nu cred că trebuia să o luăm pe aici!"
Pentru a rezuma, alte subiecte se regăsesc în acest video:
Pe porţiunile pe unde puteam alerga pe lângă râu, observam două aspecte pe partea cealaltă a malului. În primul rând, terenul era curat, fără urmă de mărăciniş. Ne-ar fi plăcut să alergăm pe acolo. În al 2-lea rând, erau destul de multe turme de oi şi câini. Nu ne-ar fi plăcut să alergăm pe acolo. Asta înseamnă să ai sentimente mixte... După o vreme am ajuns în Hitiaş şi am realizat că suntem doar cu 20 de minute în urmă faţă de plan. Ne descurcasem destul de bine. După ce ne-am îndepărtat de Hitiaş, a venit o etapă în care am avut impresia că am alergat mult. Noi credeam că e vorba de distanţă dar de fapt, alergasem mult doar ca timp. Din curiozitate, ne uităm în spate, pe un indicator... şi citim cu stupoare "Hitiaş - 3 km". Asta după ce noi credeam că a trecut o eternitate.
Acesta a fost momentul când moralul a început să fie atras de forţa gravitaţională. Amândoi începeam să fim abătuţi. Ne gândeam că dacă prindem în continuare teren cu obstacole, ne va fi greu să ajungem în timp util la destinaţie. Deja ne făceam calcule referitor la câte ore mai avem de alergat pe lumină şi cum vom alerga noaptea pe marginea vreunei şosele, pentru a finaliza distanţa de 50 km, după care să-i sunăm pe ceilalţi, să vină după noi. Eu am avut o astfel de experienţă când am alergat 86 km pe traseul Timişoara - Arad şi retur. Vă pot spune cu siguranţă că nu este plăcut să alergi noaptea pe marginea şoselei, cu TIR-uri venind din partea opusă. Concluzia mea a fost că este o idee proastă să porneşti la ora 12 ziua într-o alergare foarte lungă. Pe viitor, obligatoriu trebuie să pornim mai de dimineaţă, pentru a fi siguri că nu riscăm să încheiem noaptea.
Dar nu am stat mult cu moralul la pământ. Când ne apropiam de pădurea de la Chevereş, o minune s-a întâmplat... Ciprian a vorbit cu Vali Mureşan la telefon şi am aflat că suntem destul de aproape de grupul care alerga 33 km. Ne-am bucurat foarte tare, deoarece noi eram în filmul în care se face noapte, nu ne mai întâlnim cu restul alergătorilor şi mai mult ca sigur vom fi mâncaţi de vreun balaur. În scurt timp ne-am întâlnit cu restul lumii în dreptul unei tabere pentru copii. Aici ne-am reumplut sticlele cu apă, am făcut câteva poze şi am continuat să alergăm.
Ciprian a luat-o înainte, însoţit de Daniel Vasilan iar eu am continuat alături de alţi alergători. Mi-a plăcut să aud povestea lui Olimpiu Porumb, de la primul său maraton, de la Barcelona. Am continuat alergarea alături de el până la final. În apropiere de Dragşina l-am văzut şi pe Ciprian pe partea cealaltă a drumului. Eu am continuat să alerg pe dig până când GPS-ul mi-a arătat că am atins distanţa de 50 km. Aici am fost însoţit de Ciprian până la locul unde erau adunaţi toţi. Ne-am felicitat reciproc şi am mai stat de vorbă, după care fiecare a plecat spre casă.
Dar povestea nu se încheie aici! Când am ajuns în Timişoara, am trecut pe la mine, am luat masa de masaj şi am plecat la muncă. Bine, este acel gen de muncă pe care o ador. A inclus pizza, prăjituri, o bere şi compania oamenilor cu atitudine pozitivă. Tot ce-mi doresc este să pot lucra toată viaţa în astfel de condiţii! Dar acum era şi o provocare. Eram curios dacă după ce am alergat 6h:15min, mai sunt capabil să fac o şedinţă de masaj de 1h:30min. M-am bucurat să aflu că DA, sunt în stare... Chiar puteam să mai fac una dacă ora nu era aşa de târzie. Până la urmă, am ajuns acasă la ora 12 noaptea, după o zi plină... O zi pe care aş repeta-o oricând... cu condiţia să începem alergarea mai de dimineaţă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu