În luna Noiembrie 2013, Ciprian Ştefănescu a avut o altfel de idee. S-a gândit să organizeze o tură prin natură, ca o completare la alergările prin Timişoara organizate de Alergotura. Bineînţeles că mi-a plăcut ideea, aşa că am participat la o mare parte din aceste întâlniri naturale de socializare şi mişcare... şi bere.
deAltfel, găseşti o retrospectivă aici. Altfel, cu aceste ocazii am cunoscut şi un important mentor pentru mine, nu atât în domeniul alergării, cât al berii... Val "The Beer Master" Mureşan. Din acel moment am fost într-o continuă "dezvoltare personală" şi am reînceput să mă bucur de viaţă. Cu timpul am înţeles că viaţa este mult mai complexă şi nu se rezumă doar la alergare. Însă alergarea, mai ales prin natură, poate fi folosită pentru o viaţă mai frumoasă pe toate planurile. Dar despre cum să te bucuri de alergare, fără a crea o obsesie din ea, voi scrie cu altă ocazie.
Un autor prefeat al meu este Eckhart Tolle, pe care bineînţeles că îl ascult în format audiobook în timp ce alerg :). Am înţeles de la el ceva ce mă linişteşte... Nimic din trecut nu mai este real ACUM, nimic din viitor nu este real ACUM... Orice formă de ataşament nu te ajută să trăieşti momentul prezent la adevărata lui valoare... Am reţinut două formulări frumoase: "Attention! All structures are unstable!" şi "This too shall pass...". Ca o completare... "This too shall pass" is an adage indicating that all material conditions, positive or negative, are temporary.
Prin urmare, deşi întâlnirile pentru naTura Altfel nu s-au mai ţinut, eu unul nu am fost afectat. Mi-am organizat viaţa în funcţie de priorităţile actuale. Dar în ultima vreme simţeam din nou "chemarea naturii". Am reînceput să alerg pe un traseu frumos de lângă Timişoara, spre Ghiroda, unde de fiecare dată mă simt ca într-o altfel de lume...
Am fost surprins plăcut să văd foarte mulţi oameni prezenţi. Au fost aproximativ 20 de alergători naturişti. De fapt au fost mai mulţi prezenţi dar unii erau acolo pentru a alerga prin Parcul Botanic. I-am identificat pe cei care urmau să vină la Nădrag, după pantofii de alergare, diferitele accesorii şi echipament de trail running :).
După inevitabila călătorie cu maşinile, am ajuns în mod natural la destinaţie. Ca de obicei, pentru ca alergarea să existe şi să fie aprobată de Internet, am început cu pozele de grup. Una dintre ele cred că este pentru o clinică de stomatologie... danTura Altfel...
Bineînţeles, am avut parte de toate ingredientele necesare pentru o astfel de alergare. Când am ajuns, noroiul şi mocirla ne aşteptau deja, după care a început să plouă. Dar noi eram pregătiţi pentru că ştiam regula: "Nu există vreme rea dacă ai echipamentul potrivit!". Bine, pentru supravieţuire era frumos dacă aveam şi semnal la telefoane. Dar nu aveam... Nici măcar Wi-Fi... Aşa că a trebuit să ne conectăm la Natură :).
Din câte am înţeles, a existat şi un plan iniţial, bine gândit despre traseu. Pentru neiniţiaţi, există un alt principiu la naTura Altfel: "Planul de acasă este Altfel decât cel de la faţa locului...". Acum, datorită condiţiilor meteo a trebuit să improvizăm puţin.
Trebuie să recunosc, în ultima vreme mi-am ieşit din formă. Aşa că alergarea la deal de pe prima porţiune, nu pot spune că a fost un deliciu pentru mine. Dar pe unde era mai greu, mergeam rapid iar în rest alergam. Partea frumoasă a fost socializarea de pe traseu. Am stat de vorbă cu unii alergători şi nici nu am simţit cum a trecut timpul.
Totuşi, încercam să nu rămân ultimul pentru că în filmele de groază, mereu ultimul este mâncat... ăăă... primul. Iată o poză cu o parte din supravieţuitori...
Până am ajuns la final, starea de spirit a fiecăruia s-a schimbat. Cu toţii eram veseli şi trăiam momentul prezent, fără alte griji. Ne luasem doza de endofine pe traseu iar acum urma să luăm o altfel de doză, pentru a accentua efectul endorfinelor :).
Partea frumoasă după ce afli că nu eşti sportiv profesionist, ci un om normal care aleargă, este continuarea socializării şi după alergare. Noi am ales să o facem super corect, să fim siguri că nu slăbim de la atâta alergare. Aşa că nu am avut răbdare până în Timişoara. Ne-am oprit în Lugoj, la un centru de "dezvoltare personală", pentru mâncare şi băuTura Altfel...
The End :).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu