duminică, 2 august 2015

Cum să obţii succesul, fără paşi simpli. Mesaj către un prieten. Masaj Timişoara

Florin Chindea - Certificat inregistrare PFA

După cum probabil ştii, pasiunea din care trăiesc în această perioadă este masajul. La începutul acestui an am primit de la Registrul Comerţului certificatul de înregistrare pentru FLORIN CHINDEA PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ. A fost un moment important pentru mine, deoarece am simţit că sunt pe cont propriu în mod oficial şi legal. Anul trecut am lucrat la două saloane de masaj, deci am lucrat pentru altcineva, fiind într-un raport de dependenţă. Dar cum în acele condiţii nu puteam să câştig suficient şi nici să am destul timp liber, am fost nevoit să-mi iau destinul în propriile mâini.

Astfel, am înţeles cât de important este să nu fii într-un raport de dependeţă faţă de nimeni şi să-ţi urmezi propria cale în mod independent.

Acum câteva luni, un prieten care dorea să pornească o afacere într-un domeniu apropiat cu al meu, m-a luat prin surprindere cu o rugăminte. Deşi părea că îmi propune o colaborare, am înţeles că întrebarea lui vine din teamă. Dacă acceptam propunerea, el intra într-un raport de dependenţă faţă de mine. Aşa că, iată ce i-am răspuns:

***Public acest email cu acordul acelui prieten. Nu-i voi dezvălui identitatea pentru că emailul citat nu este despre persoana lui ci despre un principiu important în atingerea succesului personal şi în afaceri.***

Cum să obţii succesul, fără paşi simpli. Mesaj către un prieten. Dream Big

"Salut!

Mai ţii minte când ţi-am spus ce am înţeles dintr-un audiobook ( de la Donald Trump şi Robert Kiyosaki)? Expresia: "Investeşte pentru a câştiga! Nu investi de teamă să nu pierzi!".

Eu încă observ la tine blocaje mentale negative. Iar discursul cu "Statul e nasol, îţi ia banii" este tot un discurs negativ. De fapt, este discursul "criticului" din acest articol, pe care ţi-l recomand.

Încearcă să conştientizezi când ai gândire de victimă, critic sau cerşetor, conform informaţiei din articolul de mai sus. După cum ai observat, în opoziţie cu acel tip de gândire, este omul de acţiune, cel care face lucrurile să se întâmple. Îţi voi da şi Treptele Schimbării, cartea lui Daniel Zărnescu, pentru şi mai multe detalii pe tema asta.

Eu de ceva vreme sunt om de acţiune, după ce am depăşit stadiile de gândire toxică (victimă, critic, cerşetor).

Îmi doresc să ajungi şi tu un om de acţiune.


Cum să obţii succesul, fără paşi simpli. Mesaj către un prieten. Action Man

Dorinţa ta de a nu mai face PFA, pentru că eu am deja, este un semn de slăbiciune. Aparent, ai găsit o cale mai simplă. Însă în realitate, doar te îndepărtezi de independenţă ta.

Sună bine cuvântul parteneriat. Şi eu m-am minţit aşa când am lucrat la primul salon. Mă gândeam ce bine ar fi să mă asociez cu fata care avea deja salonul. Dar am realizat că era o dorinţă provenită din teamă... din teama de a mă descurca de unul singur.

Cred că vom putea colabora pe viitor, dar fiecare cu PFA-ul său. Nu există soluţii simple la început. Aşa trebuie să fie începutul, mai greu, pentru a te pregăti pentru ce urmează.

Din acest motiv, eu nu vreau să împart cheltuielile PFA-ului, vreau să plătesc singur acea sumă la Stat. În felul ăsta mă zbat şi mai tare pentru a câştiga mai mulţi bani. Iar la cum văd eu lucrurile, aproximativ 400 Lei / lună va fi mărunţiş faţă de cât voi câştiga.

Şi ar mai fi un aspect banal. Imaginează-ţi că eşti legat de PFA-ul meu... iar eu îl închid şi plec din Timişoara, de exemplu. Fiind PFA, e individual şi personal, deci nu poate fi transerat pe alt nume.

În primul rând, hotărăşte-te ce vrei cu adevărat... să fii pe cont propriu sau să depinzi de alţii. Aici este şi întrebarea "vrei să fii angajat sau pe cont propriu?". Pe cont propriu e mai greu, e nevoie de mai multă transpiraţie... dar după ce te stabilizezi, viaţa ta depinde doar de tine... şi este mult mai frumoasă.

Începe de pe acum să prospectezi terenul ideii tale, fă experimente, vezi câţi oameni ar fi interesaţi. Ideea e să începi... altfel vei visa la ce frumos s-ar putea să fie, cândva, în viitor... dar nu acum. Şi uite aşa, prezentul va rămâne la fel şi timpul va trece. Şi nu poţi ştii dacă ieea este bună sau rea, decât pe baza rezultatelor. Graţian Sonu spunea că o idee nu este genială la început, ci după câţiva ani în care ai aflat dacă este genială.

Mie mi-a luat mai bine de un an pentru a putea spune, abia acum, că ideea cu masajul este una bună. Acum mai bine de un an, doar visam frumos. Dar nu puteam să-mi planific viitorul pe baza acelor fantezii.

Orice temeri ai avea, orice blocaje negative... eu sunt exemplul clar că le poţi depăşi. Dar lupta trebuie să o duci tu, să treci de la agonie la extaz, de la bucurie la depresie, să încerci, să eşuezi, să încerci iar, până reuşeşti.

Şi deşi acum ideea cu PFA-ul meu ar părea soluţia simplă, crede-mă, peste 10 ani îmi vei mulţumi că te-am îndrumat să-ţi duci propria luptă, care te va face mai puternic!

Eu mereu îţi voi spune orice cred, chiar cu riscul de a te supăra pe mine. Consider că aşa te ajut mult mai mult..."

Cum să obţii succesul, fără paşi simpli. Mesaj către un prieten. Succes



Vrei să primeşti toate noutăţile? Abonează-te prin EMAIL:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Recomandări