Despre Alerg Pentru o Cauză, proiectul lui Remus Sime, am mai scris pe acest blog. Anul trecut am fost prezent la Startul celei de-a 3-a ediţii şi am alergat alături de el pe prima parte a traseului. Anul acesta pot doar să ajut şi eu cu promovarea. Pe 19 Septembrie sunt înscris la proba de semimaraton din cadrul evenimentului Pe-un picior de Plai. Dar Remus este un om bun şi ştiu că prin proiectele sale ajută în mod real copiii cu note bune la învăţătură, din Beiuş, localitatea sa natală. Prin urmare, l-am rugat să-mi scrie câteva rânduri despre ediţia de anul acesta. Iată răspunsul său:
In anul 2012 porneam cu entuziasm un proiect intitulat “Alerg pentru o cauza”. Proiectul presupunea alergarea de catre mine a maratonului din Viena, din 15 aprilie 2012, iar alergarea maratonului sa fie dedicata unei cauze.
Aceasta cauza a fost strangerea de bani transformati mai apoi in 7 burse anuale a cate 1200 lei, 2 burse partiale a cate 600 lei si 12 premii speciale, toate acordate unor elevi merituosi din cadrul Colegiului Samuil Vulcan din Beius, judetul Bihor, liceu in care am studiat si eu.
In anul 2013 am continuat proiectul cu editia a doua, de data aceasta alegand un traseu mai de anduranta: am alergat 200 de kilometri, intre Timisoara si Beius, pe parcursul a 4 zile, in fiecare zi parcurgand aproximativ 50 km.
Banii adunati in urma acestei a doua editii au fost folositi pentru acordarea a 7 burse anuale de cate 1200 lei catorva elevi meritorii de liceu, din cadrul Colegiului National Samuil Vulcan din Beius.
In anul 2014 am organizat o stafeta de alergare de 2 zile, pe distanta de 200 km, intre Timisoara si Beius.
Cu ajutorul alergatorilor si a donatorilor, am reusit impreuna sa acordam 10 burse de studiu, la care s-au adaugat ulterior alte 9 burse, multumita colegilor inimosi de la serviciu, fiecare bursa in valoare de 1200 lei.
Anul aceste organizam a patra editie a proiectului Alerg Pentru O Cauza. Continuam idea de anul trecut cu stafeta in alergare pe acelasi traseu de 200 de kilometri, intre Timisoara si Beius. Stafeta va porni sambata 19 septembrie ora 9:00 din Parcul Botanic din Timisoara si se va sfarsi duminica 13 septembrie, in centrul Beiusului, la ora 16:30.
Dorim astfel sa dam sansa fiecarui om care doreste sa sustina proiectul sa faca mai mult decat a dona pentru burse: acum puteti alerga impreuna cu noi pentru burse.
Traseul este impartit in ture de cate 5 kilometri. Fiecare sustinator isi alege o tura (sau, de ce nu, mai multe) pe care o alearga si isi incurajeaza prietenii sa il sustina, donand pentru bursele elevilor.
Elevii care vor fi premiati cu aceste burse trebuie sa aiba media generala pe anul precedent peste 9.00 si sa provina din familii cu venituri modeste.
Bursele vor fi anuale, in cuantum total de 1200 ron, distribuiti lunar elevilor, pe o perioada de 12 luni.
Implica-te si tu! Inscrie-te pe site si incurajeaza-i pe cunoscutii tai sa te sustina, donand pentru burse!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu