Semimaraton la Debrecen, Ungaria, prin pădurea de foioase (03.11.2012)

Titlul complet ar putea fi "Povestea unui semimaraton prin pădurea de foioase, în Debrecen, Ungaria, îmbrăcat în albastru şi purtând adidaşii mei norocoşi"... dar am încercat să-l scurtez!
Am aflat întâmplător despre această competiţie, mi-a plăcut ideea şi mi-am dorit să particip. Dar asta era tot ce aveam, dorinţa, în rest nu ştiam cu ce sau cu cine voi ajunge acolo. Primul gând era evident să merg singur cu trenul dar speram să găsesc pe cineva cu o maşină pentru a merge mai mulţi.

În acea perioadă am citit un articol scris foarte bine de Andrei Roşu. Ca o paranteză, Andrei Roşu este un model demn de urmat când îţi propui lucruri aparent imposibile. Aşa că mai citesc uneori blogul său pentru a învăţa din experienţa lui (din comoditate, nu mai trebuie să-mi bat eu capul, haha). De această dată a funcţionat perfect un sfat scris de el în acel articol:

"Asta inseamna sa ne luam un angajament fata de propria persoana si, in plus, sa primim ajutor nesperat, chiar si de la oameni care nu ne cunosc foarte bine (sau deloc). Faceti un test: scrieti pe wall-ul de pe Facebook: Visul meu este sa ajung vara viitoare, in august, la festivalul de tango din Buenos Aires. Aveti idee cum as putea ajunge acolo fara sa intru in faliment? Fac pariu ca veti primi o tona de idei: „renunta la fumat si pune banii de o parte”, „sora mea locuieste acolo, poti sta la ea cateva zile”, „uite o oferta de bilet ieftin catre Buenos Aires, cu discount 50%”, „poti sta gratis daca faci schimb de case, vezi un site gen homeexchange“, „am auzit ca ONG-ul X cauta voluntari pentru un proiect de 3 luni in Argentina” s.a.m.d."

Am urmat acel saft, am scris pe wall dar am deschis şi o pagină dedicată evenimentului unde am întrebat dacă mai există doritori. După câteva ore, aveam deja maşină şi locuri disponibile pentru mine şi încă două persoane. Peste încă o zi, mai aveam la dispoziţie încă o maşină cu locuri libere! Sfatul lui Andrei Roşu a funcţionat perfect!

Până la urmă ne-am strâns 7 persoane în cele două maşini. Am ajuns din stadiul "Vreau să merg dar nu am cu ce" la "Cine merge cu maşina 1 şi cine cu maşina 2?". Vreau să mulţumesc pe această cale lui Sorin-Victor Roman şi lui Adrian Turai pentru că s-au oferit să ne asigure transportul! Şi vreau să-l felicit pe Acatrinei Lucian pentru că a venit tocmai din Bucureşti ca să participe la această competiţie! Pe lângă cei menţionaţi, au mai fost Călin Petruţ, Dorinel Mărgăuan şi Alex Ivanov! Glumind, putem spune că asta e lista cu "Lotul României la Debrecen"!

După ce ne-am organizat, am trecut la fapte şi am ajuns la Debrecen. Asta a fost partea cea mai simplă, să ajungem în localitate. Nu ştiam că în antichitate Debrecen-ul a fost locuit de minotauri şi a rămas un labirint imens! Cu 3 GPS-uri în maşină, ne-am învârtit o oră prin oraş până am găsit locaţia, implicit era să ratăm Startul! Maşinile au fost parcate la 1,5 km de la Start (deoarece era blocat drumul) şi a trebuit să alergăm distanţa respectivă dus-întors de 4 ori, deci am alergat 6 km în plus faţă de cursă! Mai erau 10 minute până începea concursul iar noi eram în partea cealaltă... să vedeţi atunci sprinturi până la linia de Start, ceva indeit, intradevăr!

A fost cel mai prost Start al meu de până acum. Nu din cauza organizatorilor, care au fost în regulă, ci din cauza rătăcirii! Bineînţeles că alergam să prind Startul şi fix atunci nu se conecta HRM-ul (Heart Rate Monitor) şi trebuia să scot emiţătorul şi să-l reconectez... doar că aveam centura cu bidonul prinsă peste bluză şi nu puteam să ajung la HRM Belt... Din fugă a trebuit să desprind centura cu bidon, să scot HRM-ul, să-l reconectez, să pun totul la loc... şi alte aspecte! Numărul meu de participare şi armband-ul erau la Lucian, care a sprintat mai tare şi m-a pierdut în urmă... Am ajuns la Start într-un "sprint de final", am sărit în cadrul unei poze pe care o făceau ei şi am observat că iar nu se conectează HRM-ul... Iar l-am reconectat şi am auzit că s-a dat Startul. Eram cu toate "obiectele vieţii" în mână, HRM, armband, centură cu bidon şi o sticlă de băutură isotonică pe care trebuia să o beau înainte de Start... Am început să alerg şi mi le agăţam din fugă. După care, am observat că nu am cum să depăşesc lumea pe poteca respectivă, aşa că pe un km a trebuit să stau la coadă, literalmente, până nu am mai avut răbdare şi am început să strig "Excuse me, I'm in a hurry!"

Erau porţiuni cu pante unde la vale acceleram şi mai sprintam uneori ca să depăşesc unele grupuri... Totul până la km 13 când a început să mă doară genunchiul, nu tare dar nu mă mai lăsa să sprintez... Aşa că între km 13 - 18 am redus viteza şi a trecut durererea, după care am revenit la accelerare! În condiţiile astea pot spune că m-am clasat pe un loc onorabil!

Iată rezultatele oficiale: Chindea Florin, la proba de semimaraton, locul 27 din 169 participanţi la masculin, cu timpul oficial 1h:35:10. Următorul concurent, venind periculos din urmă, Călin Petruţ, locul 34, cu timpul 1h:38:13. Următorul din "Lotul României la Debrecen" este Alex Ivanov, locul 41 cu timpul 1h:39:27. Urmează Dorinel Mărgăuan, locul 124, cu timpul 2h:00:22 iar imediat după el, Acatrinei Lucian, locul 125, cu timpul 2h:00:51 şi Adrian Turai, locul 134, cu timpul 2h:03:25. Iar la final dar nu cel din urmă, cel mai curajos dintre noi, la proba de maraton, Roman Sorin Victor, locul 54, cu timpul 5h:29:19! Felicitări tuturor pentru această competiţie cu sine, câştigată şi de această dată!

A fost un concurs superb, organizat de un club sportiv din Debrecen, mai mult pentru oamenii din zonă, într-un spirit de "fun run". Mi-a plăcut aerul curat pe care-l respiram printre copaci şi pădurea în sine! Terenul a fost plat în mare parte dar pe alocuri erau şi pante, totul pe potecă. Este un loc unde m-aş întoarce cu drag!

Ar mai fi un detaliu. După ce am finalizat cursa, am stat să facem poze şi ne-am mai plimbat prin apropiere. Asta timp de vreo două ore în care eram transpiraţi, doar în tricouri, prin frig! În acel moment, eu şi Lucian am făcut un pact: "Dacă nici în condiţiile astea nu răcim, e clar că avem un sistem imunitar puternic!". După două zile, cu mândrie, ţin să vă anunţ că nu am răcit nici eu, nici Lucian! Vrem să mulţumim pe această cale prietenului nostru, Sistemul Imunitar, care este alături de noi la bine şi mai ales la greu!

Poze de la eveniment: https://picasaweb.google.com/oxigenklub3