joi, 27 septembrie 2012

Povestea primului meu semimaraton oficial (sau cum am dat de wall). Arad 2012

Povestea primului meu semimaraton oficial (sau cum am dat de wall). Arad 2012

Cred că orice alergător are undeva o filă de jurnal cu titlul "Povestea primului meu... km, cros, semimaraton, maraton, etc". Aceasta este fila mea de jurnal şi a fost scrisă la Crosul şi Semimaratonul judeţului Arad, pe data de 2 iunie 2012! Da, ştiu, nu alerg de prea mult timp... Din cauza asta nici nu-mi vine să cred că am scos 1h:30min:12sec la Semimaratonul de la Oradea de pe 16 septembrie 2012... Dar lucrurile au stat altfel la Arad!

În primul rând, eram total nepregătit! Mai alergasem un singur semimaraton pentru a mă testa, la pista de atletism şi eram în stadiul "Nu pot să cred, am reuşit să alerg 21.1 km, trebuie să mă laud la toţi cunoscuţii şi necunoscuţii!". Dar a fost important acel test, pentru a mă înscrie la o competiţie oficială! Un alt factor de nepregătire era faptul că aveam ceasul biologic dereglat şi adormeam greu noaptea. Implicit, nu eram suficient de odihnit pentru competiţie!

În acea perioadă socializam cu diferiţi alergători pe www.sports-tracker.com şi am avut onoarea de al cunoaşte pe Radu Papadopol, alături de care am mers la Arad. El avea o experienţă mai mare şi era mai bine documentat. În acel moment nu am înţeles ce vrea să spună prin "Voi fi atent la puls, nu doar la viteză!". Mi-a mai explicat el despre ce se întâmplă când consumi toată rezerva de zahăr şi cum ajungi să dai de wall... Nu am înţeles nimic din ce spunea dar am aflat foarte curând, pe propria piele!
Ca o paranteză, între timp m-am documentat. Am scris despre acest subiect aici!

După începerea competiţiei, am reuşit să menţin pace-ul propus doar pe vreo 12 km, după care au început surprizele! Nu-mi venea să cred că încep să alerg tot mai încet şi că deja mă durea ficatul! M-am menajat până la km 15, după care am reuşit să mai accelerez o vreme... până la km 18 când a început chinul în adevăratul sens al cuvântului! Tot organismul meu îşi dorea să se oprească. Pe acei ultimi 3 km am alergat din pură voinţă, pentru că nu acceptam să abandonez la primul meu semimaraton oficial, nici mort... asta ca să subliniez gândurile "pozitive" care-mi treceau prin minte în acele clipe!

Un moment amuzant a fost când am încheiat a 2-a tură de traseu şi o începeam pe ultima, având de alergat încă 7 km. În acel moment am auzit comentatorul evenimentului strigând plin de entuziasm în microfon "Iată câştigătorul de anul acesta, Constantin Mineran, cu timpul de 1 oră şi 10 minute!" ... Reacţia mea de moment a fost "Of Doamne..." şi mi-am continuat naufragiul, pardon, alergarea!
Până la urmă am reuşit să închei cursa, cu timpul acceptabil de 1h:48min:02sec, însă cu durere în suflet şi fizic! Dar deja era mai bine, supravieţuisem!

După concurs, pe propria piele, la propriu de această dată, am aflat că tricoul din bumbac nu este optim pentru alergare! Pe lângă faptul că reţinuse toată transpiraţia şi stătea lipit de spate, s-a frecat de piele în partea dreaptă, provocând o sângerarea uşoară! Acest lucru s-a întâmplat pentru că îmi era prea mare! Cum eu nu trecusm de mult timp de perioada în care purtam doar tricouri XXL, când m-am înscris pentru Arad, am bifat cu timiditate mărimea L pentru tricoul oficial. S-a dovedit prea mare iar după acea experienţă a trebuit să accept că noile mele mărimi sunt S sau M şi că pentru alergare sunt indicate  tricourile respirante!
Cum o poză face cât o mie de cuvinte, iată dovada! Observaţi sub medalie, acea pată roşie:









Ca o glumă, pot spune că doar lacrimile mi-au lipsit şi puteam povesti cum am trecut de această greutate cu "blood, sweat and tears"!

Dar să trecem şi la părţile bune ale acestei competiţii!
În primul rând, organizarea a fost extraordinară! S-a observat că organizatorii împreună cu voluntarii, au pus multă pasiune! Iar fetele de pe traseu şi-au îndeplinit foarte bine rolul... de a fi frumoase... şi de a ne ridica moralul!
În al 2-lea rând, fiind primul meu semimaraton, m-a bucurat primirea diplomei şi a medaliei de finisher. Dacă eram într-o formă mai bună, era posibil să nu le preţuiesc atât de tare. Dar în acele condiţii, am apreciat din suflet faptul că am reuşit să fiu un FINISHER!

Ştiu că povestea asta nu se încadrează în tiparul "atletului de performanţă" care prezintă o mulţime de rezultate excelente! Am vrut să fac o prezentare cât mai sinceră, tocmai pentru a sublinia că în spatele oricăror performanţe stau astfel de poveşti, de la început. E nevoie de multă muncă şi voinţă pentru a-ţi depăşi condiţia şi a deveni tot mai bun! Voi încheia cu un citat văzut pe pagina "campionului meu preferat" Mineran Constantin Gabriel şi care sună aşa: "Don't dream of winning. Train for it!"

Poze de la eveniment:












Mai multe poze aici: http://www.facebook.com/media/set/?set=a.105533939604160.9555.100004426628007&type=3


7 comentarii:

  1. Salut, nu imi vine sa cred ce repede ai scazut de la 1:48 la 1:30 in 3 luni, esti TARE omule!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucur ca nu sunt singurul care se poate plange de caldura. Ma ustura gatul si tuseam. Prima tura 3.50, ultima 6.00 minute + . Spune destul de multe despre strategia mea defectuasa pe o vreme caniculara.

    Ce facem in situatia asta? Ne antrenam in continuare pe caldura pentru cursele ce urmeaza ori apelam la alergarea nocturna?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai bine dimineaţa sau seara.
      Dar dacă te antrenezi pe căldură, să porţi şapcă şi să bei multă apă!

      Ștergere
  3. e buna si alergarea pe caldura, dar consecventa. e stiut ca glicogenul se termina mult mai repede in conditii de temperatura ridicata, insa alergand consecvent, organismul invata sa-l economiseasca si sa-l foloseasca ulterior mai bine in conditii de competitie.

    RăspundețiȘtergere
  4. am uitat esentialul: felicitari pentru acest prim semi-maraton oficial si mai ales pentru cel de-al doilea! care ar fi recordul personal? :)

    RăspundețiȘtergere

Recomandări