joi, 7 noiembrie 2013

Invitaţie la Maratonul Reîntregirii Neamului Românesc 2013

Maratonului Reintregirii Neamului Romanesc logo
Anul trecut am participat la acest concurs la proba de semimaraton. Atunci am scris despre experienţa avută, aici: Maratonul Reîntregirii Neamului Românesc 2012. Cum timpul trece repede, se apropie ediţia a 3-a care va avea loc, bineînţeles, pe data de 1 Decembrie 2013. Având ân vedere că anul acesta am ratat participarea la Maraton Internaţional Bucureşti, sper să reuşesc să ajung la acesta, pentru a încheia anul cu încă un maraton. Dacă nu mă va durea nimic, anul acesta mă voi înscrie la proba de maraton. Cum nu am resimţit nici o durere după ce am alergat 86 km pe traseul Timişoara - Arad - Timişoara, cred că aş putea alerga şi 42.2 km. Totuşi, alergarea unui maraton la nivel competitiv implică o altă intensitate şi şocuri mult mai puternice asupra picioarelor. Aşa că luna asta va trebui să mă menajez, să fac doar alergări uşoare, pentru a fi în cea mai bună formă pe 1 Decembrie. Având în vedere că în a 2-a jumătate a acestui an nu m-am putut antrena serios pentru maraton, nu îmi voi propune un anumit timp. Voi încerca doar să scot cel mai bun timp posibil.

În continuare vă las informaţiile apărute pe pagina clubului Ro Club Maraton.

MARATONUL REINTREGIRII NEAMULUI ROMANESC

Parcul Al.I.Cuza, Bucuresti (fost I.O.R), 1 decembrie 2013

Pe 1 decembrie 2013, Ro Club Maraton va invita sa luati parte la un eveniment inedit, prin care sportivii vor aduce un omagiu celor care au infaptuit Marea Unire in urma cu 95 de ani.

La 1 decembrie 1918, Adunarea Națională de la Alba Iulia, constituită din 1228 delegați, și sprijinită de peste 100.000 de persoane adunate la eveniment din toate colțurile Ardealului și Banatului, a adoptat o Rezoluțiune care consfințește unirea tuturor românilor din Transilvania și întreg Banatul (cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre) cu România.

Editia de anul acesta va avea trei probe competitive - maraton, semimaraton, maraton stafeta (4x) si o cursa populara, necompetitiva, pe distanta de 3,14 km.

Concurentii inscrisi la proba de maraton vor avea de parcurs 13 ture in jurul lacului, cu o mica bucla de 80m in plus la fiecare tura, iar cei inscrisi la semimaraton vor parcurge 7 ture, exceptand acea bucla.


Inscrierile se fac pe http://roclubmaraton.ro/maratonulreintregirii/inscrieri/

Maratonul Reîntregirii Neamului Românesc traseu


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Recomandări