O decizie grea. De ce nu am participat la Maraton International Bucuresti 2013

Foto: http://bucharest-marathon.com

În acest articol făceam următoarea declaraţie: "Următorul concurs ar trebui să fie Maraton Internaţional Bucureşti, pe 6 Octombrie. Dar momentan mă doare o tibie şi în funcţie de cum va evolua durerea, voi ştii dacă sunt în stare să particip.". M-am decis să-mi ascult organismul, deşi eram aproape sigur că voi participa. Nu vedeam cum mi-aş permite să ratez cel mai important maraton din România, mai ales după ce plătisem înscrierea.

Aşa că m-am menajat după Semimaraton Timişoara unde participasem deşi aveam problema la tibie. Pentru a fi sincer cu mine, trebuie să-mi reproşez faptul că am participat la acel concurs în acele condiţii. Uneori prea multă ambiţie nu este bună. Ştiam şi atunci că este o prostie să particip accidentat la un concurs dar am riscat. Din fericire am scăpat cu bine atunci însă nu am făcut decât să prelungesc perioada de recuperare. În ultimele două săptămâni am avut doar câteva alergări uşoare menite să pună în mişcare muşchii, fără a supune picioarele unui impact crescut. Aşa că am alergat de câteva ori câte 5 kilometri, alocând zile de pauză între alergări.

Dar în dimineaţa zilei de marţi, 1 Octombrie, am ieşit la o alergare împreună cu doi prieteni. Ei aveau planificate şi uşoare intervale de sprinturi pe traseu, aşa că am alergat conform planului lor. În total am alergat 11 kilometri. Pe finalul alergării simţeam din nou o uşoară durere la tibie. Mai târziu, în cursul acelei zile simţeam durerea şi la mers. Era o durere uşoară dar prezenţa ei era certă. În ziua următoare nu mai simţeam nimic dar ştiam că nu sunt recuperat. Aşa că am fost pus în faţa unei decizii foarte grele. Fără să exagerez, a fost una dintre cele mai grele decizii din viaţa mea: Să NU particip la Maraton Internaţional Bucureşti. A trebuit să trec peste toţi factorii care mă împingeau să particip: plătisem înscrierea, cumpărasem bilete de tren dus - întors, îmi luasem un angajament public faţă de multe persoane, îmi doream foarte mult să am medalie şi de la acest concurs.

Azi am avut sentimente mixte, sunt mulţumit de decizia luată dar nu pot să nu fiu trist pentru că nu am putut participa. Dar îmi dau seama că tristeţea era mult mai mare dacă participam şi mi se întâmpla ceva. Până acum credeam că dacă ţi-ai propus un obiectiv, trebuie să-l urmezi, orice ar fi. Dar am înţeles că nu trebuie să fiu iraţional. Uneori chiar o renunţare poate fi o acţiune pozitivă pentru viitorul meu. Iar angajamentul public nu are nici o valoare în aceste condiţii. Dacă obţin un rezultat bun, inevitabil oamenii mă vor lăuda. Dar dacă mă accidentez într-un mod prostesc, vor spune că a fost doar vina mea... şi vor avea dreptate...

La final vreau să-i felicit pe toţi cei care au participat azi. Din pozele postate pe Facebook am observat că a fost o atmosferă frumoasă şi lumea a fost plină de bucurie. Era normal să fie aşa, aceasta este esenţa maratonului, în care ducem o luptă cu noi înşine iar la final ne bucurăm împreună...