Ca o continuare la acest articol, vreau să vă povestesc despre "plimbarea" pe care am făcut-o ieri, 11.01.2013, prin Bucureşti. De ceva vreme aveam în plan să fac traseul Universitate - ieşire Pantelimon - ieşire Militari - Universitate. Aşa că ieri s-au aliniat planetele şi am considerat că e momentul să îndeplinesc acest obiectiv.
Am ieşit afară deşi vremea nu era prietenoasă şi se observau urme de polei pe şosea. Trotuarul de la Universitate era la fel de antipatic, cu urme de gheaţă. Exact în acel moment parcă începea şi o ploaie uşoară. Toate "semnele" îmi spuneau să mă întorc, să nu pornesc pe o astfel de vreme la o alergare de aproximativ 50 km (cum estimam). Dar eu fiind mai special, mă bucur să înfrunt condiţii potrivnice. Şi mereu mă motivează un gând al copilului din mine, care sună cam aşa: Kenyenii cum pot? Tarahumara cum pot? Oamenii care nu au încotro cum pot? E posibil ca de multe ori noi oamenii din "lumea civilizată" să fim prea comozi pentru a ne murdări puţin cu noroi, la propriu sau pentru a ieşi din casă pe vreme urâtă...
Aşa că am început să alerg. După vreo 2 km am renunţat la windstopper-ul impermeabil pentru că îmi era prea cald. Nu ştiu câte grade erau afară. Uitându-mă la oamenii din jur care erau îmbrăcaţi gros, cred că era frig. Acum îmi dau seama că nu percepeam frigul şi din cauza buff-ului pe care l-am purtat tras peste nas pe tot traseul, implicit am respirat doar aer cald.
Uşor (sau rapid) m-am îndepărtat de zona centrală şi am ajuns pe şoseaua Pantelimon. De mult timp mi-am dorit să ajung în cartierul de care auzisem în copilărie din piesele B.U.G. Mafia! Bineînţeles, nefiind din Bucureşti, am avut o oarecare teamă. Dar când am ajuns acolo, am simţit o stare de bucurie. Am văzut oameni reali, într-o lume diferită de cea plină de fiţe şi sclipici din Centru. Poate şi vremea accentua culoarea gri pe care o percepeam în timp ce îmi venea în minte versul După blocurile gri stăm noi majoritatea! Acel vers este încă de actualitate!
După o perioadă de contemplare pe şoseaua Pantelimon, am ajuns pe Bulevardul Biruinţei şi am reuşit involuntar să ies din oraş. Aici am dat de adevăraţii "vagabonzi" care nu erau oameni şi nici oi, dar erau grupaţi în turme... câini, mulţi câini. Am făcut greşeala să trec de o turmă şi să alerg în continuare, după care bineînţeles că am observat alta. Acela a fost semnalul că pe aici nu se poate trece, aşa că m-am întors. În mod strategic, am trecut pe partea opusă a străzii pentru a evita prima turmă. Bineînţeles că era alta şi acolo dar nu în dreptul celei dintâi, așa că am reușit un slalom elegant. După ce am scăpat de "bestii" mi-am continuat drumul la întoarcere, cu destinaţia în partea opusă a oraşului.
M-am îndreptat spre Militari şi am ajuns pe strada Iuliu Maniu. Această zonă nu reprezenta o noutate pentru mine deoarece o cunosc, cel puţin până la Militari Shopping Center. De acolo am alergat mai departe şi am reuşit să ies din nou din Bucureşti. Am trecut de un pod foarte lung şi bineînţeles că am dat şi aici de turmele de câini. Dacă până în acel moment nu eram hotărât când să mă întorc, ei bine atunci am ştiut că e momentul!
M-am întors spre Universitate şi am observat că am depăşit 50 km. Aşa că am ocolit puţin zona şi la final am mai alergat câteva ture de Cişmigiu pentru a ajunge la 60 km. Mă bucur că am reuşit să fac acest traseu, la care mă gândeam de ceva vreme! Obiectiv îndeplinit! Voi încheia cu o glumă pe care am făcut-o la finalul alergării: Mi-au spus că Bucureştiul e mare, aşa că l-am tăiat în două!
Am ieşit afară deşi vremea nu era prietenoasă şi se observau urme de polei pe şosea. Trotuarul de la Universitate era la fel de antipatic, cu urme de gheaţă. Exact în acel moment parcă începea şi o ploaie uşoară. Toate "semnele" îmi spuneau să mă întorc, să nu pornesc pe o astfel de vreme la o alergare de aproximativ 50 km (cum estimam). Dar eu fiind mai special, mă bucur să înfrunt condiţii potrivnice. Şi mereu mă motivează un gând al copilului din mine, care sună cam aşa: Kenyenii cum pot? Tarahumara cum pot? Oamenii care nu au încotro cum pot? E posibil ca de multe ori noi oamenii din "lumea civilizată" să fim prea comozi pentru a ne murdări puţin cu noroi, la propriu sau pentru a ieşi din casă pe vreme urâtă...
Aşa că am început să alerg. După vreo 2 km am renunţat la windstopper-ul impermeabil pentru că îmi era prea cald. Nu ştiu câte grade erau afară. Uitându-mă la oamenii din jur care erau îmbrăcaţi gros, cred că era frig. Acum îmi dau seama că nu percepeam frigul şi din cauza buff-ului pe care l-am purtat tras peste nas pe tot traseul, implicit am respirat doar aer cald.
Uşor (sau rapid) m-am îndepărtat de zona centrală şi am ajuns pe şoseaua Pantelimon. De mult timp mi-am dorit să ajung în cartierul de care auzisem în copilărie din piesele B.U.G. Mafia! Bineînţeles, nefiind din Bucureşti, am avut o oarecare teamă. Dar când am ajuns acolo, am simţit o stare de bucurie. Am văzut oameni reali, într-o lume diferită de cea plină de fiţe şi sclipici din Centru. Poate şi vremea accentua culoarea gri pe care o percepeam în timp ce îmi venea în minte versul După blocurile gri stăm noi majoritatea! Acel vers este încă de actualitate!
M-am îndreptat spre Militari şi am ajuns pe strada Iuliu Maniu. Această zonă nu reprezenta o noutate pentru mine deoarece o cunosc, cel puţin până la Militari Shopping Center. De acolo am alergat mai departe şi am reuşit să ies din nou din Bucureşti. Am trecut de un pod foarte lung şi bineînţeles că am dat şi aici de turmele de câini. Dacă până în acel moment nu eram hotărât când să mă întorc, ei bine atunci am ştiut că e momentul!
M-am întors spre Universitate şi am observat că am depăşit 50 km. Aşa că am ocolit puţin zona şi la final am mai alergat câteva ture de Cişmigiu pentru a ajunge la 60 km. Mă bucur că am reuşit să fac acest traseu, la care mă gândeam de ceva vreme! Obiectiv îndeplinit! Voi încheia cu o glumă pe care am făcut-o la finalul alergării: Mi-au spus că Bucureştiul e mare, aşa că l-am tăiat în două!
"Oameni reali" au comentat ceva cand te-au vazut alergand?
RăspundețiȘtergereBravo pentru realizare!
Nu a comentat nimeni. Sau nu am auzit eu... :)
ȘtergereMulţumesc!