duminică, 30 decembrie 2012

Alergarea ca mijloc de transport

Într-o lume sedentară care emană energie negativă în traficul de pe şosea, am descoperit un mijloc de transport care oferă pace interioară... alergarea! Având în vedere că alerg din pasiune şi mă antrenez pentru a obţine rezultate bune la competiţii, am observat că pot îmbina utilul cu plăcutul când vreau să ajung undeva în oraş (şi nu numai).

Am început să alerg prin Timişoara pentru a ajunge mai repede la cumpărături uşoare sau în alte locuri. Am fost surprins să văd cât de repede ajung, poate chiar mai repede decât cineva cu maşina, deoarece eu nu rămân blocat în trafic.
Am continuat să alerg şi prin Bucureşti, unde pe lângă antrenamentele clasice am inclus şi anumite trasee care mă provocau. Mi-a plăcut cum oamenii încercau să mă avertizeze că "e departe". Consider că noţiunile aproape şi departe sunt simple percepţii care ne pot influenţa la fel ca alte temeri. Nu m-am lăsat descurajat şi am ieşit "la plimbare". Pentru început am alergat până la un supermarket şi înapoi. Când am văzut că distanţa a fost de doar 6 km, mi-am dat seama că se poate şi mai bine.

Într-o zi trebuia să ajung până la Decathlon Berceni. Aşa că am consultat harta, am reţinut câteva străzi pe care să le urmez şi am pornit la drum, în alergare, evident. Mă pot mândri cu faptul că deşi nu cunosc Bucureştiul, am ajuns la destinaţie fără să mă uit pe GPS. Am observat că îmi folosesc creierul în acest fel, reţin multe aspecte ale traseului pe care mi le amintesc la întoarcere.

În ziua următoare am alergat şi până la Decathlon Militari. Am învăţat cu această ocazie o altă parte a Bucureştiului. Pe traseu am întrebat câteva persoane dacă sunt pe drumul cel bun (la propriu) şi m-a bucurat confirmarea lor. Şi de această dată am preferat să folosesc creierul şi interacţiunea umană în locul GPS-ului. Rezultatul a fost unul pozitiv, am reţinut pe traseu şi alte locaţii iar pe viitor voi ştii să ajung în acea zonă.

Momentan sunt la capitolul 21 din Born to Run. În acea carte este vorba despre un trib, Tarahumara, care foloseşte alergarea pentru a străbate distanţe foarte lungi, ca mijloc de transport. Bineînţeles că am fost inspirat de acea carte. Dar ce am înţeles de acolo este că oamenii acelui trib nu sunt cu nimic speciali. Societatea noastră sedentară este problema. Orice om este capabil să alerge, este ceva atât de simplu. Eu sunt dovada clară. V-am povestit în primele articole de pe blog cum am slăbit 21 kg şi cum mi-am îmbunătăţit condiţia fizică. Am ajuns de la sedentar incapabil să alerge, la atlet capabil de 77 km fără oprire. Cred că Tarahumara nu este doar un trib, este un fel de a fi! Am mai înţeles din acea carte că iubirea este factorul esenţial pentru acei alergători... iubirea pentru alergare! Când sunt întrebat "Cum ai răbdare să alergi atât?", răspunsul meu este "Nu e vorba de răbdare... iubesc alergarea!". Iar de aici ne putem extinde şi la alte aspecte ale vieţii. Vă recomand să faceţi ceea ce iubiţi şi vă garantez că veţi avea succes!



4 comentarii:

  1. Ar fi misto sa am cabina unse sa ma schimb si dusuri la serviciu ca sa pot alerga pana acolo si inapoi acasa

    RăspundețiȘtergere
  2. nu am unde sa ma schimb si sa alerg in pantofi si cu paltonul pe mine e cam nasol. O sa incep insa sa inlocuiesc RATB-ul cu mersul pe jos pentru cei 5 km care ma despart de locul de munca

    RăspundețiȘtergere

Recomandări