sâmbătă, 21 februarie 2015

Cel mai bun tricou pentru alergare sau triatlon. Compressport

Cel mai bun tricou pentru alergare sau triatlon. Compressport

În 2013 când am participat la Iron Man Oradea, la ştafetă, eu parcurgând proba de maraton, am simţit pe propria piele cum este să NU ai un tricou de calitate. Am ajuns la finalul cursei de parcă mă împuşcase cineva în piept. Asta datorită căldurii, umezelii şi a tricoului. În schimb, domnul Cristian Negrea, alături de care am mers la concurs, a purtat un tricou Compressport mulat, care nu a permis frecarea cu pielea. Bineînţeles că el a ajuns la final fără să fie luat în vizor de vreun lunetist. Poţi observa în poza de mai jos diferenţa dintre tricourile noastre.

IronMan Oradea 2013 grup

Eu atunci am ales să alerg cu tricoul oferit de organizatorii concursului. Era un tricou sintetic clasic, oferit ca amintire. Nu vreau să fiu înţeles greşit, apreciez tricourile de la conpetiţii, mai ales dacă apare numele concursului şi anul. Îmi place să le am la colecţie.

Dar când vine vorba de calitate, tricoul Compressport are multe... calităţi. Le poţi observa în pozele de mai jos:

Cel mai bun tricou pentru alergare sau triatlon. Compressport. Front

Cel mai bun tricou pentru alergare sau triatlon. Compressport. Back

În domeniul alergării, având în vedere că nu trebuie să investim foarte mult în aparatură sau componente, ar fi bine să cumpărăm echipament de calitate. Pe lângă tricouri sau pantaloni, este vital să avem şi pantofi pentru alergare foarte buni. Iar ca o completare, de câteva ori pe an, este bine să facem o cură cu glucozamină, acid hialuronic, condroitină și MSM, pentru menţinerea articulaţiilor. Corpul nostru este aparatul cu componentele necesare pentru acest sport. Trebuie să avem grijă de el!

3 comentarii:

  1. La ora asta la triatlon se foloseste un echipament special, acelasi la inot, bicicleta si alergare. Numai sta nimeni acu sa schimbe tricouri in tranzitie! Inainte vrem erau si cabine de schimb!!!!
    Te imbraci dimineata si te dezbraci dupa ce termini alergarea

    RăspundețiȘtergere
  2. As dori un tricou ..ce trebuie sa fac ??

    RăspundețiȘtergere

Recomandări