joi, 9 octombrie 2014

Diana Amza, despre cum alergarea îţi poate salva viaţa

Diana Crăiniceanu, despre cum alergarea îţi poate salva viaţa

Când am alergat 50 de kilometri pe digul Timişului, o persoană nouă care venise să alerge 5 kilometri, mi-a spus: Florin, îţi citesc blogul! M-am simţit onorat şi i-am mulţumit. După acel moment am ţinut legătura şi ne-am revăzut la semimaratonul de la Novi Sad, unde ea a alergat la proba de 10 km. Până aici, Diana Amza mi se părea o femeie normală, care evoluează treptat de la 5 la 10 km.

Mă uitam la corpul ei similar cu al elitelor feminine de la maraton dar încă nu-i vedeam potenţialul. Mi-a povestit despre cum a făcut sală o vreme, astfel că şi-a modelat şi întărit musculatura. Asta ar fi singura explicaţie pe care o găsesc dacă privesc în urmă la evoluţia ei explozivă, în scurt timp, în domeniul alergării. Prima dată m-a şocat la Maraton Arad, când a terminat semimaratonul (21 km) în 1h:48min, cu zâmbetul pe buze, de parcă venea de la o plimbare. Atunci am înţeles cât potenţial are. Spun asta pentru că şi eu am terminat primul semimaraton în 1h:48, diferenţa fiind că eu abia mai reuşeam să merg sau să mă aşez pe WC în următoarele zile, în nici un caz nu eram "happy happy, joy joy" cum era ea.

Repet, atunci a fost pentru prima dată în viaţa ei când a alergat 21 de kilometri. Iar în weekend-ul următor a reuşit să mă şocheze cu adevărat, când a alergat 61 de kilometri pe traseul Timişoara - Lugoj. Dar în toată povestea asta, nu este vorba de "performanţa sportivă" ci de lupta interioară a unui om care a ales să nu se dea bătut, să nu accepte o viaţă mediocră plină de suferinţă. Din acest motiv, probabil puţini înţeleg de ce este important pentru ea să obţină reuşite pe plan individual. Nu, nu este vorba despre "să alergăm împreună", "să socializăm", toate astea sunt pe locul 2. Şi nu este vorba de un egoism negativ, înţeles în mod greşit de unii. Este vorba de evoluţie, încredere în sine şi împlinire personală, lucruri pe care mai întâi trebuie să le obţii pe cont propriu, pentru a te putea bucura mai apoi alături de alţii. Iar în final aşa va fi, deoarece prin exemplul tău vei inspira lumea, nu vei fi doar o altă oaie din turmă...

Pentru a înţelege mai bine de ce aleargă Diana, vă prezint în continuare povestea scrisă de ea, care pe mine m-a emoţionat. Dar înainte de asta, vreau să vă reamintesc un citat:

Diana Crăiniceanu, despre cum alergarea îţi poate salva viaţa. Be kind

De ce alerg?

„Ajutooooor! Ajutooooor!” Sunt ultimele cuvinte pe care le-am rostit inainte ca o avalansa de pumni sa se napusteasca asupra mea. O tineam strans in brate pe fetita mea in varsta de 7 luni, iar singurul gand care imi trecea prin minte era „Doamne, ajuta-ma te rog sa nu ma prabusesc cu Ana la podea!”... „Stai aici si linisteste-te, ma intorc peste o ora!” sunt indicatiile pe care le-am primit. Pentru cateva minute am stat blocata, paralizata de frica, pana cand vocea interioara mi-a soptit „Diana, nu trebuie sa stai! Poti pleca! Alegerea iti apartine!”. In acea iluminare de moment am stiut foarte clar cine NU vreau sa fiu. Nu era pentru prima oara cand eram lovita, insa urma sa fie pentru ultima data. Am stiut ca fiica mea nu va creste intr-un camin in care normalitatea este ca tata sa o loveasca pe mama. Fiica mea nu va accepta niciodata nicio palma de la un barbat pentru ca va considera asta normalitatea din casa ei. Fiica mea nu va mai fi niciodata victima colaterala a incapacitatii tatalui ei de a-si stapani impulsurile violente.

16 februarie 2013 este ziua in care am luat decizia sa plec din cea mai toxica relatie a vietii mele si sa aleg VIATA!

Au urmat alte 5 luni de trait in frica, de refugiat in dulciuri, de mancat pe baza nervoasa, de asteptat cu teama scrisori in posta de la judecatorie… pana cand a venit o noua zi, ziua de 8 iulie 2013 in care vocea interioara mi-a soptit din nou „Ajunge Diana, nu te mai pedepsi! Nu mai trai in frica!”. 8 iulie 2013 este ziua in care am luat decizia de a iesi la alergat.

La acea vreme aveam 72 de kilograme si nu reuseam sa alerg mai mult de o tura de stadion (400 de metri). Stiam insa ca era suficient, era primul pas spre ceea ce imi doream sa devin. Am continuat sa ies la alergat de 4-5 ori pe saptamana, marind treptat distanta parcursa. In drum spre stadion imi repetam in minte „Daca astazi fac 2 ture e bine, daca fac 3 e foarte bine, iar daca fac 5 ture e excelent!”. Si de fiecare data fara exceptie, corpul meu mergea constiincios acolo unde ii cerea mintea sa ajunga, nu se oprea pana cand nu terminam 5 ture.

Alaturi de un stil de viata alimentar mult mai disciplinat, alcatuit din 3 mese pe zi, fara gustari (cel mult o gustare de nuci si alune intre pranz si cina), cu ora cinei adusa mult mai devreme (ora 18:00), am reusit sa ajung la 52 de kilograme in 5 luni de zile.

Insa MINUNEA nu a fost asta! Alergarea a fost, este si va ramane minunata nu pentru ca mi-a remodelat forma fizica, ci pentru ca mi-a remodelat mintea si sufletul. Endorfinele eliberate in timpul alergarii mi-au adus in viata linistea, limpezimea, curajul si increderea in viitor de care aveau nevoie mintea si sufletul meu. Alergarea m-a ridicat de la pamant!

Aleg sa mentin alergarea in stilul meu de viata actual pentru ca ma energizeaza, ma inveseleste, ma ajuta sa am o viziune pozitiva asupra vietii, sa imi proiectez strategii de viitor curajoase pentru mine si fiica mea.

Care ar fi fost viata noastra daca nu imi ascultam vocea interioara? Am fi continuat sa traim intr-un mediu toxic pentru trup, minte si suflet, dominat de frica, lacrimi si limite impuse. Am luat cele mai bune decizii in 16 februarie si 8 iulie 2013? Cu siguranta DA! Acum fiica mea si cu mine traim zilnic o viata plina de zambete, joaca, bucurie, curaj si incredere. Noi am ales VIATA!


Diana Crăiniceanu, despre cum alergarea îţi poate salva viaţa. Lugoj

4 comentarii:

  1. Emotionanta poveste. Si cred ca, nu esti singura persoana careia , alergarea i-a schimbat viata.Felicitari!

    Imi aduc aminte o fraza..'Unde as fii fost acum, daca....(nu luam taurul de coarne)''.

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitari! Ma bucur pentru tine! Dumnezeu, la care te rugai, ti-a schimbat viata, prin alergare. Si mie imi place enorm si m ajuta sa alerg, dar un singur Dumnezeu am.

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc, Noel! Ma bucur ca alergarea te ajuta si pe tine!

    RăspundețiȘtergere

Recomandări