marți, 29 ianuarie 2013

Gerar 2013

Din motive tehnice nu pot scrie un articol amplu. Mă voi limita la unul mai scurt.
Această competiţie a fost una inedită pentru mine. A fost prima la care am participat în echipă. Colegii mei de suferinţă şi bucurie au fost Narcis Badea şi Acatrinei Lucian, alături de care am format echipa Sport Trackers. Dar am alergat sub culorile Alergotura din solidaritate pentru această asociaţie sportivă şi pentru Timişoara. Chiar mi se părea interesant cum la fiecare trecere pe la punctul de Start / Finish, comentatorul (Gabriel Solomon) striga "Iar acum trece echipa Alergotura din Timişoara!".

vineri, 25 ianuarie 2013

Invitaţie la Semimaraton Braşov pe 6 Aprilie 2013


Anul acesta mi-am propus să particip şi la câteva competiţii de trail, pentru a admira natura în timp ce alerg. Anul trecut am alergat doar pe plat, în mare parte la competiţii organizate în oraş. Au fost competiţii interesante dar au avut şi câteva aspecte negative, cum ar fi asfaltul sau noxele oraşului. Între timp am aflat de competiţiile montane şi mi-a plăcut foarte mult ideea. Având în vedere că nu am experienţă la astfel de competiţii, m-am gândit să încep cu trasee mai scurte. O variantă pe care o iau în considerare este Semimaratonul de la Brasov de pe 6 Aprilie 2013. Mereu mi-a plăcut Braşovul, îl consider un oraş minunat într-o zonă superbă. Cu această ocazie aş putea îmbina pasiunea pentru alergare cu cea pentru natură. 

Pentru mai multe detalii, iată comunicatul de presă al organizatorilor:

miercuri, 16 ianuarie 2013

Aplicaţii GPS pentru monitorizarea alergării

Aplicaţii GPS pentru monitorizarea alergării
După cum aţi observat, de fiecare dată când vorbesc despre o alergare, pun şi o poză cu monitorizarea prin GPS. M-am gândit să scriu un scurt articol în care să vă recomand câteva aplicaţii pentru smartphone, care vă pot fi utile. Pentru alergătorii cu experienţă probabil nu reprezintă o noutate dar e posibil să fie de folos pentru cei care sunt la început.

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Cum am tăiat Bucureştiul în două (60 km alergare)

Ca o continuare la acest articol, vreau să vă povestesc despre "plimbarea" pe care am făcut-o ieri, 11.01.2013, prin Bucureşti. De ceva vreme aveam în plan să fac traseul Universitate - ieşire Pantelimon - ieşire Militari - Universitate. Aşa că ieri s-au aliniat planetele şi am considerat că e momentul să îndeplinesc acest obiectiv.

joi, 10 ianuarie 2013

Transvulcania - ultramaraton montan de 83 km

V-am povestit într-un articol anterior despre Spartathlon, o competiţie supremă de 246 km. Acum vreau să vă prezint altă provocare, Transvulcania, cea mai grea competiţie de ultramaraton montan din Insulele Canare, organizată pe insula La Palma. Este şi una dintre cele mai importante competiţii din Spania (Insulele Canare făcând parte din teritoriul acesteia). Traseul este de 83.3 km şi include o parte frumoasă... o diferenţă de nivel de 8525 m acumulaţi (4415 urcare şi 4110 coborâre)! Pe lângă proba de ultramaraton există şi una mai scurtă, de 26,8 km la care pot participa şi juniori de 16 - 17 ani.

miercuri, 2 ianuarie 2013

2012, un an bun


M-am gândit să fac şi eu o scurtă retrospectivă a anului care tocmai a trecut. Pot spune că a fost unul dintre cei mai buni ani din viaţa mea... de până acum. Dar mai întâi vreau să fac o descriere a anului 2011. A fost cam aşa:

Recomandări