Semimaraton Timisoara 2013

Pe data de 22 Septembrie 2013 am participat la proba de semimaraton din cadrul evenimentului Maraton Timişoara. Deşi toată lumea mă avertiza că va avea o organizare deficitară, am ales să particip dintr-un motiv simplu, pentru că nu participasem până acum. Îmi doream mult să am şi eu medalia de la acest eveniment. Probabil eram singurul care şi-o dorea. Am înţeles că la ediţiile precedente a fost aceeaşi medalie, cu acelaşi design, deci cam toată lumea o avea deja în mai multe exemplare. Dar până în ultimul moment nu am fost sigur dacă voi participa, deoarece după Oradea City Running Day am resimţit o durere la o tibie.

În dimineaţa concursului, am simţit că sunt în stare să particip, durerea fiind suportabilă. Aşa că m-am dat cu o cremă (Perskindol, mostră primită la semimaratonul din Arad) şi am ieşit să fac o încălzire-test, pentru a mă convinge că pot să alerg. Totul a decurs bine, am alergat uşor până la Stadionul Dan Păltinişanu şi am aşteptat să vină momentul startului, care era programat pentru ora 9:30. Însă am fost surprins să observ că la acea oră abia începeau organizatorii să dea indicaţii. Startul s-a dat până la urmă la ora la 9:46.

Pentru acest concurs singurul plan era o speranţă... că voi reuşi să-l termin. Era posibil să mă doară tot mai tare tibia şi să trebuiască să mă opresc. De fapt, un plan secundar era să mă opresc dacă durerea creştea în intensitate după câţiva kilometri. A fost prima dată când m-am gândit: "21 km e o distanţă lungă şi va trebui să o parcurg pe totă, cu tibia asta, of...". Dar am avut noroc şi după o vreme m-am încălzit iar durerea a fost suportabilă în continuare. Îmi doream  mult acea medalie, oricât de pueril ar suna. De fapt, recunosc, sunt un copil care se bucură când primeşte jucării noi la finalul unei curse. Sau să o spun într-un mod intelectual? Sunt un colecţionar de medalii!

După cîţiva kilometri, observând că pot alerga în continuare, am lăsat organismul să se mişte în ritmul propriu, fără să-i impun un ritm. M-am bucurat să văd că este unul bun pentru aceste condiţii, chiar similar cu ritmul avut la Oradea. Aşa că am continuat să alerg, aşteptând mai mult ca niciodată să termin cursa. Din păcate, problemele mele interioare nu erau singurele. Nici exteriorul nu era mai frumos. După cum am fost avertizat de participanţii de la ediţiile precedente, circulaţia rutieră nu a fost restricţionată. Întradevăr, a fost neplăcut să alerg pe lângă maşini şi TIR-uri care treceau la 1 - 2 metri pe lângă concurenţi. Pe lângă riscul afectării integrităţii corporale, eram pus şi în situaţia de a fi înjurat de către şoferi. Iar în momentul când ai pornit într-o cursă cu moralul la pământ, numai de această lipsă de înţelegere nu ai nevoie!

Dar cu toate aceste condiţii potrivnice, am reuşit să termin cursa. Am trecut linia de Finish şi m-am îndreptat spre locul de unde speram că voi primi medalia  mult aşteptată. Dar aici surpriză, în locul medaliei clasice cu inscripţia Maraton Timişoara şi cu imaginea Catedralei din Timişoara, am primit una de o calitate inferioară, fără nici o inscripţie. Mai exact, era acel gen de medalie cu 3 alergători pe ea, care se oferă cam la toate competiţiile cu buget redus. Aveam deja două identice, cu acelaşi model. Aşa că simţind o nemulţumire intensă după tot sacrificiul făcut, am rugat pe cineva din organizare să mi-o schimbe cu una clasică. Moment penibil, bineînţeles. Mă bucur că mi s-a răspuns frumos totuşi şi mi s-a oferit medalia clasică în schimb. La această ediţie, doar participanţii la proba de maraton (42.2 km) primeau acea medalie. La restul probelor erau medaliile simple.

Dar să revin puţin la momentul încheierii cursei. Am reuşit să obţin un rezultat de 01:31:18 şi m-am clasat pe locul 8 din 51 de participanţi la proba de semimaraton. Sunt mulţumit de rezultat, în condiţiile date. La proba de semimaraton s-a câştigat cu 01:22:20. Dar cel mai bun rezultat l-a obţinut Cătălin Miclăuş, la proba de maraton, terminând în 02:47:38 şi bineînţeles clasându-se pe locul 1 la acea probă.

Pe final voi face un bilanţ cu părţi bune şi rele. Despre cele rele am amintit mai sus, lipsa restricţionării circulaţiei şi medaliile simple. Aş adăuga şi numărul redus de voluntari, plasarea punctului de revitalizare de pe stadion prea în margine raportat la cursul de alergare şi nu în ultimul rând, taxa de concurs care mi se pare prea mare pentru ce ţi se oferă. Spuneam mai sus de acele medalii de la competiţiile cu buget redus. Dar acele competiţii au şi o taxă mică. Aici, pentru 90 de Lei la semimaraton şi 135 Lei la maraton, te aştepţi la condiţii bune. Îmi pare rău că sunt pus în situaţia de a nu putea spune prea multe lucruri frumoase despre maratonul din oraşul meu. Chiar mi-aş fi dorit să pot scrie un articol plin de bucurie şi mulţumire.

Dar având în vedere că a fost prima mea participare, am vrut să văd şi părţile bune. M-am bucurat să pot participa la un semimaraton în Timişoara, startul fiind la câteva minute de unde locuiesc. Mi-a plăcut că punctul de Start / Finish a fost pe Stadionul Dan Păltinişanu. Traseul în sine a fost foarte bun. Nicăieri nu am mai avut un traseu pe care să pot alerga în linie dreaptă atât de mult, fără întoarceri la 180 de grade. Un alt aspect pozitiv ţine tot de traseu dar este unul cumva paradoxal. În anii trecuţi am înţeles că distanţa la semimaraton era de aproximativ 18.7 km. La această ediţie distanţa a fost corectă, deci putem să o includem pe lista părţilor bune deşi acest aspect ar trebui să fie ceva normal.

Imediat după concurs, din cauza problemei cu maşinile, am zis că nu voi mai participa la ediţiile viitoare. Dar anul acesta am participat doar la semimaraton. Simt nevoia să termin şi un maraton întreg la Timişoara. Aşa că, fiind un maraton organizat în oraşul meu, e posibil să mai particip măcar la o ediţie. Totuşi sper ca organizatorii să-şi dea interesul pentru a ridica nivelul acestui concurs.